Radio RENAȘTEREA

 LIVE

42 de ani de la mutarea la Domnul a Pr. Seraphim Rose, care le-a deslușit creștinilor provocările lumii contemporane

de | sept. 2, 2024

Luni se împlinesc 42 de ani de la mutarea la cele veșnice a Părintelui Seraphim Rose, botezat ortodox la vârstă adultă și apoi devenit monah, după ce a cercetat toată înțelepciunea lumii.

În scrierile sale, le-a explicat creștinilor contemporani cum să deosebească adevărul de înșelare în înțelepciunea lumii și le-a insuflat sentimentul că trebuie să lucreze mai mult pentru mântuirea lor, fiindcă sfârșitul este pe punctul de a le bate la ușă.

„Era extrem de inteligent, dar era și foarte simplu. Viziunea sa mentală era clară și pură. Avea darul unic de a putea merge direct la miezul unei întrebări și de a ajunge la esența a ceea ce avea în vedere, de a străpunge vălul înșelătoriilor și devierilor de la adevăr”, a povestit într-un interviu Pr. Damaschin Christensen de la Mănăstirea Sf. Gherman din Alaska, fondată la Platina, în California, de Pr. Seraphim Rose.

Pr. Seraphim Rose a co-fondat mănăstirea în 1969, iar în 1970 a fost tuns în monahism. Se botezase ortodox în 1962, la vârsta de 28 de ani. În 1977 a fost hirotonit diacon, apoi ieromonah.

Mai înainte, căutase neobosit adevărul, inclusiv în filosofiile orientale, cunoscuse deznădejdea și se luptase cu Dumnezeu. Toate au încetat când L-a descoperit ca o mângâiere a sufletului, intrând într-o biserică ortodoxă.

42 de ani de la mutarea la Domnul a Pr. Seraphim Rose, care le-a deslușit creștinilor provocările lumii contemporane
Pr. Seraphim Rose. Sursa foto: Doxologia.ro

După închinoviere, a depus o muncă neobosită de propovăduire a Ortodoxiei pe înțelesul oamenilor secolului XX, scriind, traducând, vorbind în public și tipărind lucrări de folos pentru minte și suflet. A fost foarte iubit de credincioși încă din timpul vieții.

S-a mutat la cele veșnice în 2 septembrie 1982, la doar 48 de ani. Era atât de strălucitor în sicriu, încât copiii nu se puteau desprinde de el, mărturisesc cei care l-au cunoscut.

Scrierile Părintelui Seraphim Rose sunt traduse în multe limbi și au fost publicate și în România.

Foto credit: OrthoChristian.com

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

77 de ani de la cel mai mare val de deportări staliniste din Basarabia

77 de ani de la cel mai mare val de deportări staliniste din Basarabia

În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 a avut loc o a doua acțiune de deportare a basarabenilor, după cea din 1941. Aproape 36.000 de persoane, din care două treimi femei și copii, au fost încărcate în trenuri pentru vite, fără condiții minime de igienă și fără bagaje, cu...

Ziua rețelelor sociale evidențiază impactul lor asupra societății

Ziua rețelelor sociale evidențiază impactul lor asupra societății

Inaugurată în 2010 de publicația americană Mashable, Ziua rețelelor sociale evidențiază impactul acestora asupra societății. În prezent, rețelele sociale au devenit unul dintre cele mai utilizate mijloace de comunicare la nivel global. Potrivit Radio România, istoria...