Vineri se împlinesc 423 de ani de la martiriul primului principe care a unit românii într-un singur stat, Mihai Viteazul, numit de Papa Clement al VIII-lea „cavaler al lui Hristos și apărător al creștinătății” și declarat de Parlamentul României „martir și erou al națiunii române”.

În data de 9 august 1601, Mihai Viteazul a fost asasinat la Câmpia Turzii de cei alături de care luptase în Liga Creștină. Motivul: preluarea Transilvaniei.

„Și căzu trupul lui frumos ca un copaci, pentru că nu știuse, nici să împrilejise sabia lui cea iute în mâna lui cea vitează. Și-i rămase trupul gol în pulbere aruncat, că așa au lucrat pizma încă din începutul lumii. Că pizma au pierdut pe mulți bărbați fără de vină ca și acesta. Căci era de ajutor creștinilor și sta tare ca un viteaz bun pentru ei, cât făcuse pe turci de tremura de frica lui”, scriau autorii unei cronici de la finele secolului XVII.

Primul unificator al românilor

După ce a intrat triumfal în Cetatea Bălgradului (Alba Iulia) 1 noiembrie 1599, în anul următor a preluat tronul Moldovei și a realizat Unirea politică a românilor în 27 mai 1600.

Pentru a consolida unirea, Mihai Viteazul a luat câteva măsuri urgente: adoptarea aceleiași steme pentru toate teritoriile (stema avea în vârf vulturul cu crucea în cioc), a construit o biserică ortodoxă la Alba Iulia, care a servit drept catedrală, a acordat anumite înlesniri preoților și iobagilor români și a numit ca mitropolit al Transilvaniei pe Egumenul Ioan de la Prislop.

Titulatura pe care o folosea după unire era: „Domn al Țării Românești și Ardealului și a toată Țara Moldovei”.

Nicolae Iorga a scris, în lucrarea „Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și Mitropolia Ardealului” (1904), că Mihai Viteazul a fost cel care a creat instituțional Mitropolia Ortodoxă Română a Ardealului, cu sediu la Alba Iulia: „Bălgradul (…) ajunse centrul religios al Românilor, supt Românul Mihai-Vodă”.

Acad. Ioan-Aurel Pop a subliniat și dimensiunea europeană a principelui: „Este ultimul mare general al Europei, despre care se spera că va putea elibera Constantinopolul de turci”, spunea istoricul într-o conferință organizată de Asociația Culturală Matricea Românească.

Ctitor și sprijinitor pentru biserici

Domnitorul avea o mare evlavie la Sf. Nicolae, despre care se spune că l-a salvat în mod minunat după ce s-a rugat lui: condamnat la moarte de un domnitor rău în vremea când era ban al Craiovei, călăul, privindu-i statura impunătoare și chipul strașnic, a refuzat să ducă la îndeplinire sentința.

Drept mulțumire, viitorul domnitor avea să ctitorească Mănăstirea Mihai Vodă din București, pusă sub ocrotirea sfântului, și să-și boteze fiul cu numele de Nicolae.

Donând o sumă substanțială pentru biserica din Bari, Italia, unde se păstrează moaștele Sf. Nicolae, Mihai Viteazul a primit de la călugării de acolo mâna sfântului care astăzi se află în patrimoniul Bisericii Sf. Gheorghe – Nou din Capitală. Se pare că domnitorul a purtat sfântul odor la piept în timpul dificilei bătălii de la Călugăreni.

Voievodul a ctitorit numeroase sfinte lăcașuri, inclusiv o catedrală ortodoxă la Alba Iulia, și a făcut donații consistente în Sf. Munte Athos, la Mănăstirile Simonos Petras și Xenofont, unde este pomenit permanent.

„Noi, părinții simonopetriți, așteptăm inițiativa Bisericii Ortodoxe Române în legătură trecerea sa în calendar, pentru a-l cinsti după cuviință și aici în Sfântul Munte Athos”, a declarat Arhim. Elisei Raptis, starețul Mănăstirii Simonos Petras, într-un interviu acordat Ziarului Lumina.

Capul domnitorului se păstrează la Mănăstirea Dealu din județul Dâmbovița. Mama lui, Teodora, devenit monahia Teofana, este înmormântată la Cozia, iar soția, Doamna Stanca, a fost înmormântată în curtea Episcopiei Râmnicului.

Foto credit: Worldcometomyhome.Blogspot.com / Carte poștală de Valentin Tănase