48 de ani de la moartea Arhim. Dometie Manolache

de | iul. 6, 2023

S-au împlinit joi 48 de ani de la trecerea în veşnicie a Părintelui Arhimandrit Dometie Manolache.

Fostul duhovnic al Mănăstirii Râmeţ, Părintele Dometie, cât şi părintele Dumitru Stăniloae sunt propuşi pentru canonizare în anul 2025.

Trinitas TV a realizat un documentar despre Părintele Dometie, în care sunt evidenţiate principalele virtuţi ale fostului duhovnic de la Râmeţ.

„Milostenia îl caracteriza în mod deplin pe părintele Dometie Manolache. Există o mulțime de mărturii în acest sens, oameni care vorbesc despre faptul că părintele, ori de câte ori întâlnea un om care nu avea pantofi în picioare sau o haină, întotdeauna le scotea de pe dânsul şi le oferea celui care nu avea”, a declarat realizatorul documentarului, Răzvan Clipici.

În mesajul transmis la 40 de ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Dometie, Patriarhul Daniel a subliniat că acesta „a fost un bun duhovnic şi un păstor jertfelnic, reuşind să adune în jurul său o obşte numeroasă şi râvnitoare de monahii, dar şi credincioşi din satele aflate în preajmă, precum şi din alte locuri, care veneau la Râmeţ cu multă credinţă şi evlavie”.

„Deşi nu avea o vârstă înaintată, Părintele Dometie, devenise un duhovnic iscusit, care a condus obştea de la Râmeţ având în suflet convingerea că, prin predică şi prin sfat duhovnicesc, prin rugăciune şi post, prin pocăință şi împărtășire euharistică, se sfințește comunitatea credincioşilor, spre dobândirea mântuirii, adică a unirii omului cu Dumnezeu”, a mai afirmat Preafericirea Sa.

Părintele Dometie Manolache

S-a născut în data de 15 octombrie 1924, în satul Mărculeşti, jud. Buzău.

A absolvit Seminarul Teologic din Buzău în 1945, ca şef de promoţie, şi Institutul Teologic din Bucureşti în 1949. În anul 1972 s-a înscris la cursurile de doctorat la Institutul Teologic din Bucureşti, pe care le-a încheiat cu media 10.

În data de 14 septembrie 1949 a intrat în monahism la Mănăstirea Prislop avându-l naş de călugărie pe părintele Serafim Popescu. În data de 6 august, în acelaşi an, a fost hirotonit diacon, pe 7 august preot, iar în anul 1950 a fost numit stareț al Mănăstirii Prislop.

Din 1952 până în 1957 a activat ca director de studii și profesor la școlile monahale ale Mănăstirilor: Ciolanu, Rătești și Barbu.

A slujit o perioadă la Catedrala Episcopală din Buzău. În 1958 a ajuns la Mănăstirea Piatra Fântânele, ca duhovnic, și paroh al localității Dornișoara, iar în 1959 a fost numit stareț al Mănăstirii Dragomirești, în același an fiind mutat la Râmeț. Părintele Dometie s-a ocupat de restaurarea bisericii vechi şi a ajutat la înfiinţarea muzeului mănăstirii.

A murit în data de 6 iulie 1975, la 51 de ani.

Foto credit: Basilica.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

34 de ani de la plecarea în veșnicie a Părintelui Arsenie Boca

34 de ani de la plecarea în veșnicie a Părintelui Arsenie Boca

În data de 28 noiembrie 2023 se împlinesc treizeci și patru de ani de la trecerea la cele veşnice a unuia dintre marii duhovnici români ai secolului trecut, Părintele Arsenie Boca. Teolog, pictor și duhovnic, Părintele Arsenie a fost de-a lungul timpului stareț la...

Mitropolitul Nicolae Colan (1893 – 1967)

Mitropolitul Nicolae Colan (1893 – 1967)

Mitropolitul Nicolae Colan s-a născut la 28 noiembrie 1893, în localitatea Arpatac (azi Araci), judeţul Covasna, într-o familie numeroasă şi modestă de ţărani evlavioşi, arată Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Şcoala primară de şase clase a făcut-o în...

120 de ani de la nașterea Părintelui Dumitru Stăniloae

120 de ani de la nașterea Părintelui Dumitru Stăniloae

S-au împlinit 120 de ani de la nașterea Părintele Dumitru Stăniloae, unul dintre cei mai mari teologi români. Părintele Dumitru Stăniloae a fost propus spre canonizare pentru anul 2025, când Biserica Ortodoxă Română împlinește 140 de ani de autocefalie și 100 de ani...

13 noiembrie – Ziua Bibliei | Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur

13 noiembrie – Ziua Bibliei | Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur

În data de 13 noiembrie este serbată Ziua Bibliei și este cinstit cel mai mare exeget al ei, Sfântul Ioan Gură de Aur. Ziua Bibliei a fost instituită în 2006 printr-o hotărâre a Sfântului Sinod și are ca scop reamintirea datoriei morale şi de conştiinţă de a citi...