„Concluzia mea, a unei vieți întregi – îndrăznesc să spun – de întinsă și bogată experiență este acesta: Nu se poate trăi fără Dumnezeu!”, mărturisea Alexandru Mironescu în „Floarea de foc”.

Alexandru Mironescu s-a născut pe 10 iulie 1907 la Tecuci. A studiat la Facultatea de Științe din București între 1922-26 și a continuat studiile la Paris, iar în 1929 și-a luat doctoratul la Sorbona.

Revenit în țară, a predat la facultatea pe care o absolvise, însă în 1949 a fost exclus din învățământul superior și a devenit profesor la liceu.

Rugul Aprins

Încă de la formarea grupului de la Mănăstirea Antim, Alexandru Mironescu a fost prezent la întâlnirile duhovnicești. După ce „Rugul Aprins” a fost declarat ilegal de conducerea politică proaspăt instalată la București, întâlnirile grupului se desfășurau și în casa lui Alexandru Mironescu.

Apartenența la „Rugul Aprins” îl scoate din învățământul universitar în 1949, iar 9 ani mai târziu este arestat pentru asta.

Părintele Andrei Scrima menționează despre Alexandru Mironescu: „Dacă am spune că avea «geniul prieteniei» – și nu numai pe acesta – nu am exagera nicidecum simțământul confirmat la fiecare întâlnire”.

Alexandru Mironescu este descris de membrii grupului de la Antim ca fiind o persoană foarte prietenoasă. A fost prieten bun cu Nicolae Steinhardt, ambii avându-l duhovnic pe Părintele Benedict Ghiuș. De asemenea, a fost foarte apropiat de Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor.

Scriitorul Alexandru Mironescu

Regimul ateo-comunist nu i-a permis să publice fără a fi supus cenzurii sau mai rău, închis pentru ideile sale. Multe din lucrările sale au apărut chiar și la jumătate de secol după ce au fost scrise.

În perioada interbelică a publicat Spiritul științific și Oamenii Nimănui. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial a publicat Certitudine și adevăr și Limitele cunoașterii științifice.

În 1958 este arestat împreună cu fiul său, Șerban, și condamnat la 20 de ani de temniță grea, însă a fost grațiat în 1963.

Ieșit din închisoare a scris într-un an Floarea de foc publicată în 2001, apoi Kairos publicat în 1996 și Calea inimii – eseuri în duhul Rugului aprins apărut în 1998.

În 2014 a fost publicată prima parte a jurnalului său, Admirabila tăcere, iar doi ani mai târziu La scaunul mărturisirii.

Pe 20 ianuarie 1973, Alexandru Mironescu a murit fiind bolnav de cancer.

Sursă foto: public domain

Sursă date biografice: Mărturisitori ai luminii isihaste – Rugul Aprins, volum îngrijit de Arhim. Policarp Chițulescu, Ed. Basilica, București 2017.