50 de ani de la moartea lui Alexandru Mironescu. Nu se poate trăi fără Dumnezeu!

de | ian. 20, 2023 | Aniversări și comemorări

„Concluzia mea, a unei vieți întregi – îndrăznesc să spun – de întinsă și bogată experiență este acesta: Nu se poate trăi fără Dumnezeu!”, mărturisea Alexandru Mironescu în „Floarea de foc”.

Alexandru Mironescu s-a născut pe 10 iulie 1907 la Tecuci. A studiat la Facultatea de Științe din București între 1922-26 și a continuat studiile la Paris, iar în 1929 și-a luat doctoratul la Sorbona.

Revenit în țară, a predat la facultatea pe care o absolvise, însă în 1949 a fost exclus din învățământul superior și a devenit profesor la liceu.

Rugul Aprins

Încă de la formarea grupului de la Mănăstirea Antim, Alexandru Mironescu a fost prezent la întâlnirile duhovnicești. După ce „Rugul Aprins” a fost declarat ilegal de conducerea politică proaspăt instalată la București, întâlnirile grupului se desfășurau și în casa lui Alexandru Mironescu.

Apartenența la „Rugul Aprins” îl scoate din învățământul universitar în 1949, iar 9 ani mai târziu este arestat pentru asta.

Părintele Andrei Scrima menționează despre Alexandru Mironescu: „Dacă am spune că avea «geniul prieteniei» – și nu numai pe acesta – nu am exagera nicidecum simțământul confirmat la fiecare întâlnire”.

Alexandru Mironescu este descris de membrii grupului de la Antim ca fiind o persoană foarte prietenoasă. A fost prieten bun cu Nicolae Steinhardt, ambii avându-l duhovnic pe Părintele Benedict Ghiuș. De asemenea, a fost foarte apropiat de Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor.

Scriitorul Alexandru Mironescu

Regimul ateo-comunist nu i-a permis să publice fără a fi supus cenzurii sau mai rău, închis pentru ideile sale. Multe din lucrările sale au apărut chiar și la jumătate de secol după ce au fost scrise.

În perioada interbelică a publicat Spiritul științific și Oamenii Nimănui. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial a publicat Certitudine și adevăr și Limitele cunoașterii științifice.

În 1958 este arestat împreună cu fiul său, Șerban, și condamnat la 20 de ani de temniță grea, însă a fost grațiat în 1963.

Ieșit din închisoare a scris într-un an Floarea de foc publicată în 2001, apoi Kairos publicat în 1996 și Calea inimii – eseuri în duhul Rugului aprins apărut în 1998.

În 2014 a fost publicată prima parte a jurnalului său, Admirabila tăcere, iar doi ani mai târziu La scaunul mărturisirii.

Pe 20 ianuarie 1973, Alexandru Mironescu a murit fiind bolnav de cancer.

Sursă foto: public domain

Sursă date biografice: Mărturisitori ai luminii isihaste – Rugul Aprins, volum îngrijit de Arhim. Policarp Chițulescu, Ed. Basilica, București 2017.

Ultimele articole

Taina preoției. Ce ne spune textul biblic? P3

Taina preoției. Ce ne spune textul biblic? P3

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură”, susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.20.22.0620

Taina preoției. Ce ne spune textul biblic? P3

Taina preoției. Ce ne spune textul biblic? P1

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură”, susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.20.22.06

Andrei Pleșu conferențiază la Cluj-Napoca

Andrei Pleșu conferențiază la Cluj-Napoca

Cunoscutul scriitor Andrei Pleșu va fi invitatul conferinței organizate de către Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului joi, 8 iunie 2023. Evenimentul cultural va avea loc începând cu ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca. „Întâlniri...

Sărbători internaționale, 21 martie

Sărbători internaționale, 21 martie

Cinci sărbători internaționale sau mondiale marchează data de 21 martie. Acestea aduc în atenție: asistența socială, sindromul Down, poezia, pădurile și eliminarea discriminării rasiale. Ziua mondială a asistenței sociale Ziua mondială a asistenței sociale este...

Mitropolitul Bartolomeu Anania: 102 ani de la naștere

Mitropolitul Bartolomeu Anania: 102 ani de la naștere

S-au împlinit sâmbătă 102 ani de la nașterea Mitropolitului Bartolomeu Anania, mărturisitor al ortodoxiei în închisorile comuniste, teolog, prozator, poet și dramaturg. Mitropolitul Bartolomeu Anania (din botez Valeriu) s-a născut în data de 18 martie 1921 în Glâvile,...

Brâncuși: 66 de ani de la trecerea în veșnicie

Brâncuși: 66 de ani de la trecerea în veșnicie

Pe 16 martie 2023 se împlinesc 66 de ani de la trecerea în veșnicie a sculptorului Constantin Brâncuși. Părintele artei moderne, după cum l-a numit Patriarhul Daniel, Constantin Brâncuşi s-a născut la data de 19 februarie 1876, în localitatea Hobița, județul Gorj....

8 martie: Ziua internațională a femeii

8 martie: Ziua internațională a femeii

Pe 8 martie, în toată lumea se serbează Ziua internațională a femeii. Istoria celebrării acestei zile a debutat la începutul secolului 20 în America de Nord și Europa. Prima zi națională a femeii a fost serbată în Statele Unite ale Americii pe 28 februarie 1909 în...