50 de ani de la sfințirea bisericii din Geaca, sărbătoriți în prezența Părintelui Mitropolit Andrei

de | iul. 31, 2021

Comunitatea parohială din localitatea clujeană Geaca a aniversat sâmbătă, 31 iulie 2021, 50 de ani de la sfințirea bisericii. Cu acest prilej, în mijlocul credincioșilor s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

De la ora 10:00, în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, Mitropolitul Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, printre care s-au aflat consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Gherla, preotul Iulian Paul Isip, Protopopul de Huedin, Dan-Ionuț Lupuțan, preotul paroh Horea-Niculae Baciu, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice rânduite, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Domnul Hristos este Domnul vieții”. De asemenea, i-a felicitat pe credincioși, alături de parohul și primarul comunității, pentru toate realizările din parohie.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a Sfințit noul Altar de vară și a oficiat slujba parastasului pentru ctitorul Bisericii, preotul Grigore Beleanu, precum și pentru alți ostenitori.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Parohiei Geaca. La chinonic, cântăreața de muzică populară Ana Georgeta Balla a interpretat mai multe pricesne.

Pentru întreaga activitate administrativă și pastorală desfășurată în parohia Geaca, Mitropolitul Andrei l-a ridicat pe preotul paroh, Horea Niculae Baciu, la rangul de iconom stavrofor. Primarului comunei Geaca, Mihail-Sofronie Moldovan, i-a acordat Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, fostului primar, Ioan Miron, i-a acordat Gramata Mitropolitană însoțită de Sfânta Scriptură, epitropului parohiei, Ioan Șoancă, Ordinul Sf. Pahomie de la Gledin, iar altor binefăcători le-a oferit diplome de aleasă cinstire.

Biserica Parohiei Geaca din protopopiatul Gherla a fost construită între anii 1938-1956 poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Comunitatea este păstorită de preotul Horea Baciu.

Mai multe fotografii AICI.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Resfințirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Răscruci

Resfințirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Răscruci

În Duminica a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor celor răi), 3 septembrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Răscruci, județul Cluj,...

Binecuvântare arhierească în Parohia Tureni

Binecuvântare arhierească în Parohia Tureni

Sâmbătă, 2 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea parohială din comuna Tureni, județul Cluj. Cu acest prilej, în biserica...