Arhim Benedict Vesa, pelerinilor de la Nicula: „Să învățăm de la Maica Domnului că dragostea adevărată înseamnă jertfă”

de | aug. 15, 2019 | Actualitatea religioasă, Nicula 2019

Zecile de mii de pelerini care au asistat miercuri noaptea la Mănăstirea Nicula, la slujba Prohodului Maicii Domnului, au fost îndemați de arhimandritul Benedict Vesa, secretarul Arhiepiscopiei Clujului, pornind de la viața Maicii Domnului, să mediteze la faptul că nimic în această lume nu aduce un rezultat înafară de dragoste și sacrificiu. Îndemnul a fost dat în cadrul cuvântului de învățătură rostit la finalul slujbei, săvârșită în sobor de ierarhi și preoți, pe altarul de vară din curtea mănăstirii.

„Înțelegem că această noapte este una specială și că toți veniți aici, nemaiavând ce să-i dați Maicii Domnului, îi dați osteneala însoțită de rugăciune, care se transformă într-un dar” a spus arhim. Benedict Vesa.

„Maica Domnului iubea nespus poporul, dar și întristarea ei pentu noi este nemăsurată. Întotdeauna dragostea este însoțită de suferință și de sacrificiu pentru ceilalți. Mai toate icoanele noastre o reprezintă pe Maica Domnului îndurerată. Ea, lângă cruce, suferă cu Fiul ei, dar și cu tot poporul. Cu cât dragostea ei este mai mare, cu atât suferința ei este mai mare”.

Părintele Benedict Vesa a precizat că nu iubim destul pentru că nu suntem capabili de suferință pentru ceilalți. „Dragostea presupune a iubi cu cruce, asemnea părintelui care își iubește și copilul care nu merge drept în viață. Dragostea nu înseamnă confort, bunăstare, înseamnă suferință, spirit de jertfă, la fel cum Hristos l-a avut când s-a urcat pe cruce. Icoana de la Nicula a plâns pentru poporul lui Dumnezeu, care nu mai trăia după porunca Lui.

În cadrul predicii, le-a vorbit pelerinilor veniți la hramul Mănăstirii Nicula și despre dragostea și jertfa care trebuie sa stea la intemeierea unei familii.

„Nu intrăm singuri în Rai, oricât ne-am dori să ajungem desăvârșiți, nu intrăm fără ceilalți! Singurul criteriu al judecății este dragostea. Nici viața, nici moartea, nici Împărăția lui Dumnezeu, nu se poate înțelege fără dragoste. Această neiubire a noastră se manifestă printr-o judecată permanentă, deși ar trebui să știm că prin celălalt ne vine mântuirea”, a spus în încheiere arhim. Benedict Vesa, arătând că „Maica Domnului suferă alături de noi și iubirea ei îmbrățișază întreaga lume”,  rugând-o să-i ocrotească sub omoforul ei pe toți cei care au venit să se roage la mănăstire.

EMIL METEA / GRIGORE SÂMBOAN

Ultimele articole

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Luni 8 iunie 2015, în Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din municipiul Gherla, a avut loc şedinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Ortodox Gherla. Invitaţii evenimentului au fost părintele Dorel Gălan, consilierul Liciniu Câmpean şi doamna Adela...

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Preoții din municipiul Cluj-Napoca au fost informați asupra pericolelor care stau la baza internetului și a rețelelor de socializare. Ei au asistat marți, 9 iunie 2015, în cadrul ședinței lunare, la o prelegere susținută de scriitorul Cornel Udrea pe tema singurătății...

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Duminică, 7 iunie 2015, credincioșii parohiei Sălăjeni, din Episcopia Sălajului, au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a fost resfințită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. În...

Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

Marți, 2 iunie 2015, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...