Arhim Benedict Vesa, pelerinilor de la Nicula: „Să învățăm de la Maica Domnului că dragostea adevărată înseamnă jertfă”

de | aug. 15, 2019 | Actualitatea religioasă, Nicula 2019

Zecile de mii de pelerini care au asistat miercuri noaptea la Mănăstirea Nicula, la slujba Prohodului Maicii Domnului, au fost îndemați de arhimandritul Benedict Vesa, secretarul Arhiepiscopiei Clujului, pornind de la viața Maicii Domnului, să mediteze la faptul că nimic în această lume nu aduce un rezultat înafară de dragoste și sacrificiu. Îndemnul a fost dat în cadrul cuvântului de învățătură rostit la finalul slujbei, săvârșită în sobor de ierarhi și preoți, pe altarul de vară din curtea mănăstirii.

„Înțelegem că această noapte este una specială și că toți veniți aici, nemaiavând ce să-i dați Maicii Domnului, îi dați osteneala însoțită de rugăciune, care se transformă într-un dar” a spus arhim. Benedict Vesa.

Arhim Benedict Vesa, pelerinilor de la Nicula: „Să învățăm de la Maica Domnului că dragostea adevărată înseamnă jertfă”

„Maica Domnului iubea nespus poporul, dar și întristarea ei pentu noi este nemăsurată. Întotdeauna dragostea este însoțită de suferință și de sacrificiu pentru ceilalți. Mai toate icoanele noastre o reprezintă pe Maica Domnului îndurerată. Ea, lângă cruce, suferă cu Fiul ei, dar și cu tot poporul. Cu cât dragostea ei este mai mare, cu atât suferința ei este mai mare”.

Părintele Benedict Vesa a precizat că nu iubim destul pentru că nu suntem capabili de suferință pentru ceilalți. „Dragostea presupune a iubi cu cruce, asemnea părintelui care își iubește și copilul care nu merge drept în viață. Dragostea nu înseamnă confort, bunăstare, înseamnă suferință, spirit de jertfă, la fel cum Hristos l-a avut când s-a urcat pe cruce. Icoana de la Nicula a plâns pentru poporul lui Dumnezeu, care nu mai trăia după porunca Lui.

În cadrul predicii, le-a vorbit pelerinilor veniți la hramul Mănăstirii Nicula și despre dragostea și jertfa care trebuie sa stea la intemeierea unei familii.

„Nu intrăm singuri în Rai, oricât ne-am dori să ajungem desăvârșiți, nu intrăm fără ceilalți! Singurul criteriu al judecății este dragostea. Nici viața, nici moartea, nici Împărăția lui Dumnezeu, nu se poate înțelege fără dragoste. Această neiubire a noastră se manifestă printr-o judecată permanentă, deși ar trebui să știm că prin celălalt ne vine mântuirea”, a spus în încheiere arhim. Benedict Vesa, arătând că „Maica Domnului suferă alături de noi și iubirea ei îmbrățișază întreaga lume”,  rugând-o să-i ocrotească sub omoforul ei pe toți cei care au venit să se roage la mănăstire.

EMIL METEA / GRIGORE SÂMBOAN

Ultimele articole

Iubiți-i pe toţi oamenii, inclusiv pe duşmani

Iubiți-i pe toţi oamenii, inclusiv pe duşmani

Bătrânul Porfirie zicea: „Hristos locuieşte în sufletele adevăraţilor creştini, şi ei nu pot decât să-i iubească pe toţi oamenii, inclusiv pe duşmanii lor”. Şi adăuga: „Coroana dragostei noastre faţă de prieteni are şi corpuri străine (interesul, recompensa,...

Sfântă Liturghie Arhierească la Catedrala Tinerilor din Baia Mare

Sfântă Liturghie Arhierească la Catedrala Tinerilor din Baia Mare

Încă de la târnosirea bisericii de la primul nivel al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, tineretul s-a simţit atras de acest spaţiu sacru. Numărul tinerilor care veneau să se roage a crescut an de an. În anul 2006 se înfiinţează Asociaţia Tinerilor...

CREȘTEREA ȘI EDUCAREA COPIILOR ÎN FAMILIE

CREȘTEREA ȘI EDUCAREA COPIILOR ÎN FAMILIE

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord, aflat începând de vineri, 15 ianuarie 2016 în vizită pastorală în Norvegia, a avut ocazia să constate faptul că în cadrul comunității ortodoxe române și a întregii comunități românești din Norvegia...

Hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În ziua de 14 ianuarie 2016, în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc prima şedinţă de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din acest an. Dintre hotărârile luate de Sfântul Sinod...

Şedinţă de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Şedinţă de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a întrunit ieri, 14 ianuarie, în şedinţă de lucru. Între temele prezente pe ordinea de zi s-au aflat întrunirea Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe la...

Solidaritate cu familia Bodnariu

Solidaritate cu familia Bodnariu

Patriarhia Română a luat act cu îngrijorare de situaţia critică în care se află familia Bodnariu din Norvegia din cauza separării forțate a celor cinci copii de părinții lor, în urma deciziei autorităților locale norvegiene. Considerăm că, independent de motivele...