600 de pachete de Crăciun pentru cei nevoiași, oferite de Părintele Mitropolit Andrei

de | dec. 22, 2020

Marți, 22 decembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a întâlnit cu persoanele aflate în evidența Sectorului Social-Filantropic și Misionar al Eparhiei, precum și cu rromi din comunitățile de la Pata Rât și Turda.

Astfel, în curtea Centrului Eparhial al Mitropoliei Clujului, de la ora 10:30, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oferit pachete de Crăciun pentru aproximativ 300 de familii nevoiașe. În total, au fost pregătite 600 de pachete, celelalte urmând a fi împărțite în zilele următoare.

Cu acest prilej, Părintele Mitropolit le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc, în cadrul căruia a subliniat faptul că „Crăciunul este sărbătoarea darurilor”, precum și importanța ajutorării aproapelui.

Darurile oferite au fost achiziționate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, cu sprijinul Asociațiilor „Filantropia Ortodoxă” și „Christiana” din Cluj-Napoca.

Membrii familiilor nevoiașe, cu probleme medicale și financiare, au fost însoțiți de asistenții sociali, precum și de preoții de la parohiile de care aparțin; iar rromii au fost însoțiți de preotul misionar Gelu Săvărășan, cel are slujește comunitățile din zona Pata Rât, și de preotul Marin Trandafir Roz, păstorul comunității de rromi de la Turda.

Citește și Arhiepiscopia Clujului oferă o atenție aparte comunităților rrome

Acțiunea social-filantropică s-a desfășurat cu respectarea măsurilor igienico-sanitare prevăzute în reglementările în vigoare la nivel național, în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Periodic, la sărbătorile mari de peste an, sunt oferite pachete substanțiale, cu alimente și produse de igienă. De asemenea, în fiecare săptămână, Arhiepiscopia Clujului, prin intermediul sectorului filantropic, oferă ajutoare (pachete cu alimente și sprijin financiar) persoanelor aflate în situații dificile, în special în această perioadă de pandemie.

De întreaga acțiune social-filantropică se ocupă consilierul misionar-social al Arhiepiscopiei Clujului, Liciniu Câmpean, alături de inspectorul social Carmen Bârsan și de asistentul social Adela Timar, din cadrul Sectorului Social-Filantropic și Misionar al eparhiei.

În prezent, Arhiepiscopia Clujului are 55 de proiecte şi programe sociale, care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijiri medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este. De toată această lucrarea filantropică au beneficiat anul trecut peste 16.000 de persoane, printre care și un număr însemnat de persoane de etnie rromă. Astfel, au fost cheltuiți 15.856.678 milioane de lei în scop filantropic, la nivelul Eparhiei Clujului.

Mai multe fotografii AICI 

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Părintele Constantin Necula a conferențiat la Năsăud

Părintele Constantin Necula a conferențiat la Năsăud

    Sute de persoane s-au adunat vineri, 8 decembrie, cu începere de la ora 17.30, în sala de spectacole a Casei de Cultură "Liviu Rebreanu" din Năsăud pentru a lua parte la o manifestare cultural-religiosoasă.    Evenimentul, organizat de Parohia Ortodoxă "Sfântul...

A cincea seară duhovnicească ASCOR CLUJ – Diacon Sorin Mihalache

A cincea seară duhovnicească ASCOR CLUJ – Diacon Sorin Mihalache

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (A.S.C.O.R.) – Cluj Napoca continuă serile duhovniceşti organizate în acest Post al Naşterii Domnului. Joi, 14 decembrie 2017 vă invită la o întâlnire cu pr. diacon Sorin Mihalache, profesor la Facultatea de Teologie...

„Colind din suflet de copil” – ediția a V-a, la Dej

„Colind din suflet de copil” – ediția a V-a, la Dej

Cea de-a V-a ediție a evenimentului „Colind din suflet de copil”a avut loc miercuri,  6 decembrie 2017, cu începere de la ora 16:00, în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, situată pe strada Gutinului din Dej. La evenimentul religios-cultural organizat de...