Seminarii online, în „Luna recuperării” la centrul „Sf. Dimitrie Basarabov”

de | sept. 15, 2020 | Societate

[fblike]

Luna septembrie a fiecărui an este dedicată la nivel mondial recuperării din orice formă de adicții. Cu această ocazie, reprezentanții Programului „Sf. Dimitrie Basarabov – servicii în adicții” fac un apel la incluziune socială și, mai presus de toate, la conștientizarea faptului că „RECUPERAREA DIN DEPENDENȚE ESTE POSIBILĂ!”.

„Luna recuperării” aduce în atenția publicului faptul că serviciile de consiliere îi pot ajuta pe cei cu probleme de consum/dependență să ducă vieți sănătoase și pline de sens. Acum, la a 31-a ediție, tema este: Bucuroși să fim împreună!

Tema anului acesta ne invită la sărbătorirea colaborărilor, astfel, propunem o serie de 4 seminarii prin care să întărim punțile de legătură între profesioniști, membri ai comunității, consilieri în adicții și cei care suferă direct sau indirect din cauza adicției. Ne dorim să aducem la o masă rotundă provocările, problemele dar și soluțiile în tratamentul integrat al adicțiilor, spune Claudia Varga, coordonatorul Programului „Sf. Dimitrie Basarabov – servicii în adicții”.

Seminariile se vor desfășura online, după următorul program:

Marți, 22 septembrie 2020, ora 18.00: Provocări și oportunități în tratamentul pacientului cu adicții.

Seminarul este adresat în special personalului medical.

Joi, 24 septembrie 2020, ora 18.00: Provocări și oportunități în abordarea clientului cu adicții.

Seminarul este adresat în special psihologilor și asistenților sociali.

Luni, 28 septembrie 2020, ora 18.00: Provocări și oportunități în abordarea enoriașului cu adicții.

Seminarul este adresat în special preoților.

Marți, 29 septembrie 2020, ora 18.00: Provocări și oportunități în abordarea angajatului cu adicții.

Seminarul este adresat în special angajatorilor.

Participarea este gratuită. Pentru înscriere: telefon 0755683330 sau email: contact@sfdimitrie.ro


Foto: pixabay.com

Ultimele articole

15 septembrie – Sfântul Mare Mucenic Nichita

15 septembrie – Sfântul Mare Mucenic Nichita

Sfântul Mare Mucenic Nichita numit şi „Gotul” sau „Romanul“ s-a născut şi a crescut în Dacia, la nordul Dunării, ţară pe care atunci, în veacul al IV-lea, o stăpâneau goţii. Sfântul Nichita era urmaşul unor creştini luaţi robi din Imperiul roman de către goţi. El a...

Mai multe din Societate
„Bilete de solidaritate” la Cluj,  în lupta împotriva  coronavirusului

„Bilete de solidaritate” la Cluj, în lupta împotriva coronavirusului

Cele mai importante festivaluri și evenimente din Cluj-Napoca, alături de 50 de organizații locale și administrația publică, au lansat o platformă online pentru sincronizarea eforturilor județului în lupta cu coronavirusul. Proiectul „Un Singur Cluj” își propune să...