,,Colind străbun, la omu’ bun”, în beneficiul copiilor ocrotiți în Așezământul ,,Sfântul Onufrie”

de | dec. 13, 2021

Cete de colindători din județul Cluj, alături de invitatul special Grigore Leșe, o voce unică în spațiul muzical românesc, vor aduce în fața iubitorilor de obiceiuri de iarnă colindele tradiționale.
Întâlnirile au loc în cadrul proiectului „Colind străbun, la omu’ bun”, desfășurat în perioada 12 decembrie 2021 – 2 ianuarie 2022, în curtea Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Florești.
Organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Asociația Filantropică „Sfântul Onufrie” și Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Florești, proiectul vine în beneficiul copiilor ocrotiți în cadrul Așezământului „Sfântul Onufrie”.,,Colind străbun, la omu’ bun”, în beneficiul copiilor ocrotiți în Așezământul ,,Sfântul Onufrie”
Prima întâlnire va avea loc duminică, 12 decembrie, de la ora 12:00, când în curtea mănăstirii va colinda grupul de copii ,,Muguri de folclor” din Cluj-Napoca, grup coordonat de prof. Alexandru Filip.
Apoi, în 19 decembrie, va veni rândul grupului de colindători din cadrul Ansamblurilor „Junii Vlădesei” și „Cununa Vlădesei” ale Casei de Cultură Huedin, prof. coordonator Florin Ciorte și Petrică Gligan.
În a doua zi de Crăciun, duminică, 26 decembrie, cei prezenți în curtea mănăstirii vor fi colindați de Grigore Leșe, o personalitate de seamă a culturii tradiționale românești, alături de „Corindătorii Clujului”, grup format din interpreți clujeni. Le vor fi alături tinerii din cadrul Asociației „De la lume adunate și-napoi la lume date”, coordonat de Daniel Rusu și Corina Cristuțiu, dar și copiii de la Așezământul „Sfântul Onufrie”, coordonat de înv. Antonia Petrea.
 Totodată, va fi vernisată o expoziție de icoane pe sticlă, realizate în atelierul de pictură al Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” Florești.
Manifestarea se va încheia de Anul Nou, în data de 2 ianuarie 2022, când grupul de copii și tineri „Arheo” din Cluj-Napoca, ce este coordonat de prof. Veronica Macarie, va prezenta colinde și obiceiuri de iarnă.
Evenimentul este organizat cu respectarea tuturor regulilor sanitare și de distanțare fizică, prevăzute de normele în vigoare.
Așezământul „Sfântul Onufrie” din localitatea clujeană Florești, coordonat de părintele protosinghel Visarion Pașca, este organizat sub forma unor case de tip familial, unde sunt găzduiți, pe o perioadă nedeterminată, copiii separați temporar sau definitiv de părinți, unde cadre specializate le oferă îngrijire, educație și suport emoțional.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Microbuze școlare noi pentru 81% din comunele clujene

Microbuze școlare noi pentru 81% din comunele clujene

 În cursul zilei de marți, 12 septembrie 2023, președintele Consiliului Județean, domnul Alin Tișe a semnat contractul de finanțare pentru achiziționarea unui număr de 34 de microbuze destinate transportului elevilor din comunele județului. Finanțarea este asigurată...

Suplimentarea mijloacelor de transport în comun | CTP

Suplimentarea mijloacelor de transport în comun | CTP

Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA vine în sprijinul publicului calator prin suplimentarea mijloacelor de transport în comun cu aprox. 25%, incepand cu data de 11.09.2023, ca urmare a inceperii anului scolar. In colaborare cu Primaria municipiului...

Consiliul Județean Cluj sprijină și spitalul din Huedin

Consiliul Județean Cluj sprijină și spitalul din Huedin

Consiliul Județean Cluj a aprobat, în cadrul ședinței ordinare de joi, 31 august a.c., alocarea din fondul de rezervă a sumei de 348.000 de lei către Primăria orașului Huedin. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Continuăm să sprijinim și să susținem...