70 ani de la înființarea Detașamentului de Pompieri Huedin, marcați prin rugăciune

de | ian. 29, 2020

Marți, 28 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a participat la festivitățile prilejuite de aniversarea a 70 ani de la înființarea Detașamentului de Pompieri Huedin.

Cu această ocazie, în prima parte a zilei s-a săvârșit slujba sfeștaniei la clădirea subunității de intervenție de pe strada Vlădeasa, care a trecut în ultima perioadă printr-un amplu proces de renovare. Cu acest prilej au fost sfințite și două plăci omagiale, una marchează momentul împlinirii a 70 ani de activitate în slujba cetățenilor iar cealaltă îi amintește pe toți comandanții Detașamentului, de la primul comandant din anul 1949, plutonierul major Mircioiu Gheorghe, până la cel din prezent, al 13-lea comandant, locotenent colonel Broscoi Flaviu Septimiu. De asemenea au fost binecuvântate și mașinile de intervenție aflate în dotarea Detașamentului de Pompieri Huedin, cât și cele SMURD.

A doua parte a festivităților s-a desfășurat în Piața Victoriei din centrul orașului Huedin. După intonarea Imnului Național al României s-a oficiat o slujbă de mulțumire de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, alături de un sobor din care a facut parte consilierul eparhial  arhid. Claudiu Grama, protopopul de Huedin Pr. Dan Ionuț Lupuțan și preoții orașului Huedin. Pe urmă a avut loc un ceremonial militar și scurte alocuțiuni ale oficialităților județene și locale prezente la eveniment, dintre care amintim: prefectul județului Cluj, general de brigadă Ion Moldovan – inspectorul șef al ISU Cluj și primarul orașului Huedin. ( Pr. Ștefăniță Elefteriu, corespondentul Radio Renașterea în Protopopiatul Huedin)

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a primit cu această ocazie din partea comandantului Detașamentului, locotenent colonel Broscoi Flaviu Septimiu, o plachetă omagială ce marchează cei 70 ani de la înființarea Detașamentului de Pompieri Huedin.

Mai multe fotografii aici.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA