Centenarul sfințirii Bisericii Ortodoxe din Vâlcele, prăznuit în prezența Mitropolitului Clujului

de | mart. 13, 2022 | Actualitatea religioasă

În Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei), 13 martie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Vâlcele, județul Cluj, cu prilejul binecuvântării lucrărilor efectuate în ultima perioadă la biserica parohială din localitate, de la a cărui sfințire se împlinesc anul acesta 100 de ani.

De la ora 9:30, Părintele Mitropolit Andrei a binecuvântat lucrările efectuate în ultimii ani la biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, pr. conf. univ. dr. Ioan Bizău, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, preotul paroh Sorin Buș, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, subliniind faptul că „dintotdeauna Biserica Ortodoxă a arătat și arată înspre Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”.

De asemenea, a vorbit despre importanța icoanelor în viața credincioșilor și a arătat cât de importante sunt faptele de milostenie, citind în acest sens Pastorala Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din anul mântuirii 2022. La finalul textului pastoral, credincioșii au fost îndemnați să fie darnici și milostivi cu aproapele lor și să sprijine activitățile Bisericii prin contribuţia lor la colecta pentru Fondul Central Misionar. Sumele vor fi destinate activităților misionare și social-filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române, precum și sprijinirii parohiilor izolate, în care locuiesc doar oameni în vârstă, a mănăstirilor sărace şi a eparhiilor din ţară şi din diaspora, cu posibilităţi financiare precare.

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Ion Chindriș, pe seama Parohiei Muncel, din Protopopiatul Dej.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul de cântăreți al Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Gheorghieni. La chinonic, corul parohiei și interpreții de muzică populară Denisa Perde Rus, Camelia Darvaș și Sebastian Pop au interpretat mai multe pricesne specifice Postului Mare.

La finalul Liturghiei, Mitropolitul Clujului a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii și preoții care au slujit de-a lungul timpului în biserica parohială, trecuți la Domnul, în frunte cu vrednicul de pomenire Episcop Nicolae Ivan, cel care în urmă cu 100 de ani a târnosit lăcașul de cult.

Apoi, preotul paroh Sorin Buș a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare. Totodată, în semn de prețuire și recunoștință, i-a oferit o icoană cu Învierea Domnului.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe parohul Sorin-Viorel Buș. Domnul doctor Ion-Radu Seicean, șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, a primit „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, primarul comunei Feleacu, Victor-Gabriel Costea, a fost distins cu Ordinul „Episcopul Nicolae Ivan”, iar domnul Alexandru Domocoș a primit „Gramata Mitropolitană însoțită de Sfânta Scriptură”. De asemenea, membrii Consiliului Parohial și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

Slujba a fost oficiată în prezența a oficialităților locale, a numeroși credincioși și tineri din Ansamblu folcloric „Feleacu”, îmbrăcați în straie populare. În cadrul Liturghiei, ierarhul s-a rugat pentru pacea lumii și pentru încetarea războiului din Ucraina.

 

Scurt istoric

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Vâlcele, județul Cluj, a fost construită în perioada 1921-1922, în formă de navă, din lemn de stejar, având fundație de piatră și o turlă din lemn, respectându-se stilul arhitectural al bisericilor din Transilvania.

Lăcașul de cult a fost sfințit la data de 12 noiembrie 1922, de vrednicul de pomenire Episcop Nicolae Ivan, primul arhipăstor al reînviatei Eparhii a Vadului, Feleacului și Clujului, de obârșie ștefaniană. De-a lungul timpului, biserica a fost restaurată și înfrumusețată, iar în anul 2009 a fost împodobită cu pictură, fiind sfințită la data de 23 octombrie 2011, de vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

„Tatăl Nostru” – rugăciunea biblică prin excelență

„Tatăl Nostru” – rugăciunea biblică prin excelență

1. Pregătirea aperceptivă[1] Se știe că omul moare fără aer. Dar se știe oare că sufletul omului fără rugăciune e sortit morții? Ne-am raportat vreodată la rugăciune ca la oxigenul vieții duhovnicești? Ce le-a spus Mântuitorul Apostolilor Săi când aceștia I-au cerut...

ÎPS Andrei, la binecuvântarea lucrărilor din parohia Berindu

ÎPS Andrei, la binecuvântarea lucrărilor din parohia Berindu

În duminica a 13-a după Rusalii, Mitropolitul Clujului a resfințit biserica parohiei Berindu din protopopiatul Huedin, renovată în întregime în ultimii ani. Binecuvantarea lucrărilor a avut loc în dimineața zilei de 30 august și a fost urmată de Sfânta Liturghie...

Liturghie Arhierească în Parohia Meseșenii de Sus

Liturghie Arhierească în Parohia Meseșenii de Sus

Duminică, 30 august 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Meseșenii de Sus, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară situat în vecinătatea bisericii cu...

Hramul Mănăstirii Bic, din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Bic, din Episcopia Sălajului

La prăznuirea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii Bic. Prilejul a fost dat de sărbătorirea hramului acestui așezământ monahal.La slujbă au fost prezenți sute de...

12 tineri din Pata Rât, încreștinați de Mitropolitul Clujului

12 tineri din Pata Rât, încreștinați de Mitropolitul Clujului

12 tineri rromi au fost botezați de Mitropolitul Clujului, vineri, 28 august 2015, în Parohia „Sfântul Moise Arapul” din comunitatea clujeană Pata Rât la finalul Sfintei Liturghii oficiate cu prilejul hramului.  „În colonia Pata Rât locuită de rromi, astăzi a avut loc...