750 de pachete de Crăciun, oferite persoanelor nevoiașe aflate în evidența Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Clujului

de | dec. 20, 2022

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a întâlnit marți, 20 decembrie 2022, cu persoanele aflate în evidența Sectorului social-filantropic și misionar al Eparhiei, printre care se află și rromii din comunitățile de la Pata Rât și Turda.

Astfel, în curtea Centrului Eparhial, din Piața Avram Iancu, de la ora 12:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a binecuvântat pe cei prezenți și le-a oferit 450 de pachete cu alimente neperisabile pentru sărbătorile de iarnă. În total, au fost pregătite 750 de pachete, celelalte urmând a fi împărțite în zilele următoare.

Înainte de a le oferi darurile, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc, în cadrul căruia a subliniat importanța sărbătorii Nașterii Domnului și faptul că Hristos ne învață pe toți să fim buni și să ne ajutăm aproapele.

Darurile oferite au fost achiziționate de Asociațiile „Filantropia Ortodoxă” și „Christiana” din Cluj-Napoca, aflate sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în parteneriat cu Parohia „Quern-Neukirchen” din Flensburg, Germania.

 

La împărțirea pachetelor au ajutat și elevi de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca.

La sărbătorile mari de peste an, Arhiepiscopia Clujului oferă mereu pachete substanțiale, cu alimente neperisabile și produse de igienă. De asemenea, în fiecare săptămână, prin intermediul Sectorului social-filantropic, acordă ajutoare (pachete cu alimente și sprijin financiar) persoanelor aflate în situații dificile.

De întreaga acțiune social-filantropică se ocupă consilierul social-misionar al Arhiepiscopiei Clujului, Iustin Liciniu Câmpean, alături de inspectorul social Carmen Bârsan și de asistentul social Adela Timar, din cadrul Sectorului social-filantropic și misionar al Eparhiei.

În prezent, Arhiepiscopia Clujului are 56 de proiecte şi programe sociale, care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijiri medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este. Astfel, conform datelor de anul trecut, în scop filantropic, a fost cheltuită suma totală de 18.352.363 lei, de care au beneficiat 17.324 de persoane, printre care un număr însemnat de persoane de etnie rromă.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sărbătoarea Sfântului Pahomie de la Gledin

Sărbătoarea Sfântului Pahomie de la Gledin

Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin a fost sărbătorit în mod special în localitatea sa natală. În ziua sa de pomenire, pe 14 aprilie, Sfânta Liturghie a fost oficiată în biserica parohiei bistrițene cu hramurile „Sfânta Treime” și „Cuviosul Ierarh Pahomie” de...

Lumina Ortodoxiei, descoperită prin fotografie

Lumina Ortodoxiei, descoperită prin fotografie

Galeria „Horeb”, aflată la subsolul bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din cartierul clujean Mărăști, a fost marți seara plină de tineri, veniți să participe la vernisajul expoziției Lumina Lină, Lumina Ortodoxiei. Vernisajul a început la ora 18:00, în prezența...

Slujire arhierească în parohia ortodoxă Sic

Slujire arhierească în parohia ortodoxă Sic

În cea de a V-a Duminică din Postul Mare, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei al Clujului se va afla în mijlocul comunităţii parohiale din Sic, localitate aflată în apropierea municipiului Gherla. Ierarhul va sfinți biserica cu hramul „Sfântul Ioan...

Mitropolitul Clujului: „Educarea tinerilor o datorie sfântă”

Mitropolitul Clujului: „Educarea tinerilor o datorie sfântă”

Mitropolitul Clujului a luat parte marți, 12 aprilie 2016, la conferința preoțească de primăvară din protopopiatul Bistrița. Ierarhul a fost însoțit de la Centrul Eparhial de părintele consilier Cristian Baciu și părintele arhidiacon Claudiu Grama, consilierul pe...