80 de familii băimărene, ajutate de Paşti de credincioșii parohiei „Nașterea Domnului”

de | apr. 5, 2018

Ca în fiecare an, de sfintele sărbători pascale, biserica „Nașterea Domnului” din Baia Mare vine în ajutorul celor aflați în nevoie. În Miercurea Mare, 4 aprilie 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, în cadrul acțiunii social-filantropice „Sărbători pascale îmbelșugate”, ediția a VIII-a, la biserica băimăreană s-au adunat consilierii parohiali, femeile din cadrul Comitetului de femei și alți credincioși, care, în frunte cu părintele paroh Vasile Augustin, au pregătit și, apoi, distribuit 80 pachete cu alimente, în valoare de 80 lei fiecare, familiilor din cuprinsul parohiei aflate în impas financiar.

„Anul acesta, credincioșii parohiei noastre au fost mai darnici decât la edițiile trecute. În fiecare coș pascal distribuit nevoiaşilor au fost așezate, pe lângă făină, zahăr, ulei, orez și conserve, câte un jambon, un cașcaval, paste făinoase și o păscuță, care să facă mai îmbelșugată masa celor 80 familii nevoiașe din parohia noastră și împrejurimi. Bucuria Învierii Domnului se manifestă și prin ajutorul social-filantropic, pentru că prin mâna întinsă celui aflat în nevoi Îl lăsăm pe Iisus să intre în inimile noastre”, a precizat pr. Vasile Augustin, paroh și Vicar Eparhial Administrativ al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.

Bunurile alimentare gestionate la biserică au fost donate, încă de la începutul postului, de către comunitatea de credincioși a lăcașului de cult.

Ionuț BABICI-BUDA

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Săptămâna copiilor în Parohia Boju, Protopopiatul Cluj I

Săptămâna copiilor în Parohia Boju, Protopopiatul Cluj I

În Parohia „Sfintii Mihail şî Gavriil” din satul Boju, protopopiatul Cluj I, au avut loc zilele acestea câteva evenimente legate de proiectul „Săptămâna copiilor”. Această săptămână a avut scopul de a-i pune pe copii în centrul atenţiei Bisericii cu ocazia „Zilei...

Ziua Eroilor  în Poienile Zagrei, Bistrița Năsăud

Ziua Eroilor în Poienile Zagrei, Bistrița Năsăud

Joi, 6 iunie 2019, în localitatea Poienile Zagrei a avut loc dezvelirea şi sfinţirea monumentului ridicat în memoria colonelului Liviu Rusu, participant la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. La această manifestare au participat protopopul...