800 de ani de la prima atestare documentară a satului bistrițean Țentea

de | aug. 28, 2019 | Activități parohiale

Fiii satului bistrițan Țentea au revenit acasă pentru a marca împlinirea a 800 de ani de la prima atestare documentară.

În contextul împlinirii, în anul 2019, a 800 de ani de la prima atestare documentară a localității Țentea, comuna Chiochiș, județul  Bistrița-Năsăud, și în contextul Anului 2019, declarat Anul omagial al satului românesc în Patriarhia Română, în localitatea Țentea s-a organizat pentru prima dată sărbătoarea „Fiii satului Țentea”.

Evenimentul, organizat de un grup din fiii satului cu implicarea parohiei, a debutat la ora 10.00 cu săvârșirea Sfintei Liturghii în sobor de preoți. Părintele Vicențiu Doru Zinveliu, protopop al Protopopiatului Ortodox Român Beclean, în cuvântul de învățătură, a subliniat importanța întoarcerii fiilor la casele lor.

După Sfânta Liturghie a avut loc slujba de sfințire a celor două troițe noi amplasate în fața locașului de cult, după care sătenii s-au îndreptat spre centrul satului unde a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru eroii satului trecuți la cele veșnice în cadrul celor două războaie mondiale.

De la ora 13.00, la căminul cultural, sătenii au luat parte la lansarea cărții „Țentea – file de istorie”, alcătuită pentru acest moment de pr. Nicolae-Dragoș Kerekes, fiu al satului. Volumul, prefațat de Pr. Conf. Univ. Dr. Habil. Gabriel-Viorel Gârdan, face o trecere în revistă a principalelor documente privitoare la localitate, și o analiză demografică a populației satului Țentea pentru cele opt centenare, pe baza documentelor și statisticilor vremii. La final, volumul a fost oferit gratuit sătenilor de către autor și s-au acordat autografe. Momentul a fost urmat de o agapă frățească.

Sărbătoarea fiilor satului Țentea va avea loc anual după Praznicul Adormirii Maicii Domnului.

Ultimele articole

Necesitatea îndrumării duhovnicești

Necesitatea îndrumării duhovnicești

Oamenii preocupați de cele spirituale au avut întotdeauna conștiința că au nevoie de un călăuzitor. Cărțile de înțelepciune ale Scripturii îi fericesc pe cei ce sunt călăuziți „căci dacă unul cade, îl scoală tovarășul lui” (Ecclesiastul 4, 10). Îl auzim și pe Solomon...

Premieră la Teatrul de Păpuși „Puck”

Premieră la Teatrul de Păpuși „Puck”

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” pregătesc pentru sâmbătă, 19 noiembrie, o nouă premieră. Este vorba de spectacolul „Te aștept!”/ „Eljöhetnél hozzám!”, în regia lui Kovács Ildikó, reluată de Varga Ibolya. De asemenea, duminică, 20 noiembrie, cei  mici sunt...

Săptămâna copiilor în Parohia Boju, Protopopiatul Cluj I

Săptămâna copiilor în Parohia Boju, Protopopiatul Cluj I

În Parohia „Sfintii Mihail şî Gavriil” din satul Boju, protopopiatul Cluj I, au avut loc zilele acestea câteva evenimente legate de proiectul „Săptămâna copiilor”. Această săptămână a avut scopul de a-i pune pe copii în centrul atenţiei Bisericii cu ocazia „Zilei...

Ziua Eroilor  în Poienile Zagrei, Bistrița Năsăud

Ziua Eroilor în Poienile Zagrei, Bistrița Năsăud

Joi, 6 iunie 2019, în localitatea Poienile Zagrei a avut loc dezvelirea şi sfinţirea monumentului ridicat în memoria colonelului Liviu Rusu, participant la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. La această manifestare au participat protopopul...

Cinstirea eroilor în Parohia Sfântul Arhidiacon Ștefan din Cluj Napoca

Cinstirea eroilor în Parohia Sfântul Arhidiacon Ștefan din Cluj Napoca

Sărbătoarea Înălţării Domnului este un prilej de bucurie duhovnicească, dar şi de comemorare a celor care şi-au dat viaţa pentru ţară. Cultul eroilor reprezintă o datorie naţională ce trebuie cultivată în sufletele copiilor încă de la vârstă fragedă, fiind ajutaţi să...

Tabăra de 1 iunie – „Maica Domnului, chipul sfânt al copilăriei”

Tabăra de 1 iunie – „Maica Domnului, chipul sfânt al copilăriei”

Copiii și voluntarii grupului parohial „Sfântul Cuvios David din Evvia” al parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca  au continuat tradiția taberei organizate de Ziua Copilului. Tema de anul acesta a fost „Maica Domnului, chipul sfânt al copilăriei”. După...