800 de ani de la prima atestare documentară a satului bistrițean Țentea

de | aug. 28, 2019

Fiii satului bistrițan Țentea au revenit acasă pentru a marca împlinirea a 800 de ani de la prima atestare documentară.

În contextul împlinirii, în anul 2019, a 800 de ani de la prima atestare documentară a localității Țentea, comuna Chiochiș, județul  Bistrița-Năsăud, și în contextul Anului 2019, declarat Anul omagial al satului românesc în Patriarhia Română, în localitatea Țentea s-a organizat pentru prima dată sărbătoarea „Fiii satului Țentea”.

Evenimentul, organizat de un grup din fiii satului cu implicarea parohiei, a debutat la ora 10.00 cu săvârșirea Sfintei Liturghii în sobor de preoți. Părintele Vicențiu Doru Zinveliu, protopop al Protopopiatului Ortodox Român Beclean, în cuvântul de învățătură, a subliniat importanța întoarcerii fiilor la casele lor.

După Sfânta Liturghie a avut loc slujba de sfințire a celor două troițe noi amplasate în fața locașului de cult, după care sătenii s-au îndreptat spre centrul satului unde a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru eroii satului trecuți la cele veșnice în cadrul celor două războaie mondiale.

De la ora 13.00, la căminul cultural, sătenii au luat parte la lansarea cărții „Țentea – file de istorie”, alcătuită pentru acest moment de pr. Nicolae-Dragoș Kerekes, fiu al satului. Volumul, prefațat de Pr. Conf. Univ. Dr. Habil. Gabriel-Viorel Gârdan, face o trecere în revistă a principalelor documente privitoare la localitate, și o analiză demografică a populației satului Țentea pentru cele opt centenare, pe baza documentelor și statisticilor vremii. La final, volumul a fost oferit gratuit sătenilor de către autor și s-au acordat autografe. Momentul a fost urmat de o agapă frățească.

Sărbătoarea fiilor satului Țentea va avea loc anual după Praznicul Adormirii Maicii Domnului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

În Duminica a XII-a după Rusalii credincioșii din Parohia Sălisca, Protopopiatul Dej, și-au serbat cu anticipație hramul bisericii: „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, prăznuit în Biserica Ortodoxă în 29 august. Cu acest prilej, cu binecuvântarea...

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

În ziua de 17 august 2023, Parohia Ortodoxă Maieru II, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Maieru I, a organizat tabăra intitulată “O zi de neuitat”, pentru tinerii din localitate. Evenimentul a debutat cu rugăciunea de dimineață, săvârșită în Biserica “Sfântul...

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiescop și Mitropolit Andrei, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Dumbrăveni, județul Bistrița Năsăud a organizat Tabăra de vară intitulată "Vacanță în pridvorul Bisericii". 70 de copii și tineri din...