87 de copii mai fericiți, la început de an școlar

de | sept. 15, 2016 | Activități parohiale

Noul an școlar i-a găsit pregătiți pe 87 de copii care provin din familii cu o situație financiară precară. În urma campaniei filntropice lansate de Asociația Filantropia Ortodoxă, filiala Gherla, 87 de giozdane complet echipate au ajuns la copilaşi dornici să înveţe.

Obiectivul pe care Asociaţia noastră şi la propus, a fost acela de a-i ajuta pe toţi copii pe care îi are în evidenţă, ceea ce s-a şi întâmplat datorită sprijinului acordat de oamenii cu suflet mare din localităţile Gherla, Cluj Napoca şi Bucureşti.

Indiferent de mediul în care s-au născut toți copii merită să fie fericiți.Bucuria pe care au transmis-o aceşti îngeraşi la primirea darurilor ne-a întărit încă odată convingerea că dăruind vom dobândi.

Le mulţumim tuturor celor care s-au implicat şi au răspuns cu dragoste dorinţei noastre de a-i ajuta pe aceşti tineri.

Ultimele articole

Colinde și File de Istorie,  în parohia „Sfânta Treime” din Bistrița

Colinde și File de Istorie, în parohia „Sfânta Treime” din Bistrița

În anul aniversar al Centenarului Marii Uniri, în Biserica noastră au avut loc numeroase evenimente și întâlniri menite să ofere o educație culturală și istorică pentru copii și tineri. Un asemenea eveniment recent a avut loc în data de 2 decembrie și a constat într-o...

Hramul parohiei „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca

Hramul parohiei „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca

Joi, 06 decembrie 2018, Parohia „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca şi-a prăznuit ocrotitorul. Credincioşi din întregul oraş, care au evlavie la episcopul din Mira Lichiei, au participat la evenimentele organizate cu această ocazie. Alături de părintele paroh Vasile...

Hram și concert de colinde, la Catedrala Moților din Huedin

Hram și concert de colinde, la Catedrala Moților din Huedin

Catedrala Moților din Huedin și-a serbat joi, 6 decembrie 2018, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Slujbele dedicate hramului au început în ajunul sărbătorii, când a fost oficiată slujba Vecerniei cu Litie. Cu ocazia hramului din acest an au fost aduse...