Şedinţe administrative cu protopopii şi preoţii la Baia Mare

de | feb. 25, 2017

Preasfinţitul Iustin, Episcop al Maramureşului şi Sătmarului a prezidat, joi, 23 februarie, în sala de la Centrul Eparhial din Baia Mare, şedinţa anuală cu protopopii, la care au participat şi membrii Permanenţei Eparhiale. În cadrul şedinţei, fiecare protopop a prezentat darea de seamă pe domenii de activitate: administrativ, cultural, economic, social-filantropic, teologic, educaţional. În funcţie de activitatea desfăşurată, fiecare preot din eparhie a fost notat pentru rezultatele obţinute în anul 2016 în toate sectoarele muncii sale. O parte importantă a şedinţei a fost dedicată prezentării proiectelor protoieriilor pentru anul acesta, pe sectoare de activitate. În cadrul şedinţei s-au mai discutat probleme curente privind viaţa eparhială.

De asemenea, miercuri, 22 februarie, în sala „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din incinta Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, a avut loc întrunirea preoţilor din municipiul Baia Mare într-o şedinţă administrativă, ce a fost prezidată de PS Episcop Iustin. Întrunirea a avut ca scop receptarea, uniformizarea şi armonizarea unor hotărâri sinodale legate de unele rânduieli liturgice, precum Slujba Învierii, Taina Sfântului Maslu, slujba înmormântării, programul liturgic săptămânal, precum şi alte probleme administrative. În urma acestei şedinţe s-au aprobat de către cei prezenţi rânduielile liturgice şi administrative ce vor fi transmise, cu titlu de obligativitate, spre aducerea la îndeplinire, conform unui comunicat al biroului de presă al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Radio Renașterea împlinește astăzi 25 de ani de la înființare

Radio Renașterea împlinește astăzi 25 de ani de la înființare

Miercuri, 1 mai 2024, Radio Renașterea împlinește 25 de ani de la prima emisie. Radioul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a fost înfiinţat în anul 1999, la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania. La Radio Renașterea ascultătorii...

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană în Săptămâna Mare

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană în Săptămâna Mare

Vă prezentăm programul slujbelor săvârșite la Catedrala Mitropolitană din Cluj în Săptămâna Sfintelor Pătimiri: Luni, 29 aprilie: – 08.00: Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite – 18.00: Denia din Sfânta și Marea zi Marți, Predică: Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarh al...