Zi de aleasă sărbătoare pentru credincioșii parohiei Șieu Cristur

de | oct. 29, 2017

Credincioșii parohiei Șieu Cristur, Protopopiatul Beclean, au trăit duminică, 29 octombrie 2017, momente deosebite. Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a săvărsit Sfânta Liturghie în biserică ocrotită de „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de peste 15 preoți și diaconi, din care a făcut parte și părintele protopop de Beclean, Doru Zinveliu. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a vorbit despre neîncrederea oamenilor în puterea lui Dumnezeu și despre batjocorirea credinței.

Zi de aleasă sărbătoare pentru credincioșii parohiei Șieu CristurÎn cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh Ștefan Cora a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor, iar celor care au sprijinit biserica, le-au fost înmânate diplome de aleasă cinstire. După slujbă, părintele Mitropolit a binecuvantat lucrările realizate la casa parohială. În prezent, parohia Șieu Cristur numără aproape 500 de credincioşi.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, marți, 23 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfântul Mare...