Preoții clujeni, îndemnați să intensifice activitățile cu tinerii în Postul Crăciunului

de | nov. 20, 2017

Preoții clujeni, îndemnați să intensifice activitățile cu tinerii în Postul CrăciunuluiPreoții din Protopopiatul Cluj II, din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care include parohiile din cuprinsul municipiului Cluj-Napoca, s-au întrunit luni, 20 noiembrie 2017, în ședință lunară de lucru.Întâlnirea a avut loc la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei și,  potrivit tradiţiei, a fost precedată de o slujbă Te-Deum, ce a avut loc în capela Seminarului Teologic Ortodox.

La ședință, părintele protopop Alexandru Ciui, după ce a dezbătut problemele pastoral-misionare ale preoților, i-a îndemnat pe preoți să intensifice în parohiile pe care le păstoresc activitătile în care sunt implicați tinerii.

Invitați speciali ai întrunirii au fost pr. Iustin Tira, vicar eparhial și pr. Cătălin Pălimaru, directorul editurii Renașterea. Astfel a fost prezentat volumul „Oameni, fapte şi cuvânt”, scris de pr. Iustin Tira, apărut la editura Renaşterea. Cartea cuprinde meditaţii la pericope evanghelice şi apostolice, cronici de carte şi texte publicate anterior de autor în revistele Tabor şi Renaşterea.

În finalul ședinței s-au făcut mai multe comunicări de ordin administrativ.

Ședințele la nivel de protopopiat se desfășoară lunar, ocazie cu care sunt abordate teme pastorale, administrative și sociale, de interes.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Denia celor 12 Evanghelii | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Denia celor 12 Evanghelii | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În Sfânta și Marea Joi, 2 mai 2024, de la ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict...

Radio Renașterea împlinește astăzi 25 de ani de la înființare

Radio Renașterea împlinește astăzi 25 de ani de la înființare

Miercuri, 1 mai 2024, Radio Renașterea împlinește 25 de ani de la prima emisie. Radioul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a fost înfiinţat în anul 1999, la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania. La Radio Renașterea ascultătorii...

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană în Săptămâna Mare

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană în Săptămâna Mare

Vă prezentăm programul slujbelor săvârșite la Catedrala Mitropolitană din Cluj în Săptămâna Sfintelor Pătimiri: Luni, 29 aprilie: – 08.00: Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite – 18.00: Denia din Sfânta și Marea zi Marți, Predică: Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarh al...