20 august – Sf. Prooroc Samuel; Sf. Mc. Sever, Eliodor și Teoharie, Duminica a XI-a după Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv)

Sfinții zilei

Sfântul Proroc Samuel, fiul lui Elcana şi al prorociţei Ana, a fost cel de-al 15-lea şi ultimul judecător al iudeilor și a trăit cu mai bine de o mie de ani î.Hr. Dăruit de Dumnezeu în urma rugăciunilor maicii sale, a fost încredinţat marelui preot Eli, crescând în Legea Domnului.

Dacă Samuel era sârguincios, cei doi fii ai lui Eli, preoţii Ofni şi Finees, erau nesupuşi rânduielilor sfinte. Când au pornit război filistenii, au pierit 30.000 de israeliţi, printre care cei doi fii ai lui Eli, și chiar Eli însuși când a aflat că filistenii au luat Chivotul Legii.

Cu toate că robia filistenilor a durat 20 de ani, Chivotul Legii l-a adus mai devreme înapoi din pricina necazurilor venite asupra poporului. Filistenii au fost biruiți în urma predicii lui Samuel, ajuns judecător în locul lui Eli, care le-a spus să se lepede de păcate şi să se întoarcă la credinţa străbunilor.

Urmașul lui Samuel n-a fost unul dintre fiii săi, care semănau cu cei doi fii ai lui Eli, ci regele Saul. Însă, pentru că Saul s-a îndepărtat de Dumnezeu, tot Samuel l-a uns pe David, al doilea rege al lui Israel. Ajuns la adânci bătrâneţi, Sfântul Proroc Samuel s-a săvârşit în pace.

Sfinții zilei
Sfinții zilei
20 august - Sf. Prooroc Samuel; Sf. Mc. Sever, Eliodor și Teoharie, Duminica a XI-a după Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv)
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Sfinții zilei
5 mai – Învierea Domnului (Sfintele Paști)

5 mai – Învierea Domnului (Sfintele Paști)

În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat. Numim sărbătoarea...

4 mai – Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Cuv. Monica, mama Fer. Augustin

4 mai – Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Cuv. Monica, mama Fer. Augustin

Sfânta Muceniţă Pelaghia din Tars – A X-a persecuţie declanşată de împăratul Diocleţian a fost una dintre cele mai sângeroase. Creştinii îşi părăseau casele şi toate proprietăţile care le mai aveau şi îşi căutau scăparea prin munţi şi prin păduri. Furia persecuţiei se...