7 noiembrie – Sf. 33 de Mc. din Melitina; Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei

Sfinții zilei

Sfinţii 33 de Mucenici din Melitina

În timpul prigoanei împăratului Diocleţian, tânărul Ieron a fost întemniţat împreună cu alţi treizeci şi trei de creştini, din cauză că nu au dorit să jertfească zeilor. După multe chinuri la care au fost supuşi aceşti creştini au suferit moarte martirică pentru credinţa în Domnul Iisus Hristos.

Sfântul Cuvios Lazăr s-a născut într-un sat din apropierea Magnesiei (Asia Mică). Părinţii lui erau de neam bogat şi s-au îngrijit să-i ofere o educaţie aleasă. Încă din tinereţe îşi dorea nespus de mult să meargă la Ierusalim. S-a călugărit şi după ce s-a aşezat în diferite mănăstiri a intrat mai târziu în Mănăstirea „Sfântul Sava” din Palestina.

Aici a rămas şase ani, iar însuşi patriarhul Ierusalimului l-a hirotonit preot. Agarenii au năvălit apoi mănăstirea, iar Cuviosul Lazăr s-a dus în Efes şi s-a aşezat în muntele Galisiul din apropierea cetăţii. Aici a zidit o nouă mănăstire în cinstea Sfintei Învieri. Cuviosul a mai trăit încă 15 ani în munte săvârşind multe minuni. A trecut la cele veşnice la vârsta de 72 de ani.

Sfinții zilei
Sfinții zilei
7 noiembrie - Sf. 33 de Mc. din Melitina; Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Sfinții zilei
08 septembrie – Nașterea Maicii Domnului

08 septembrie – Nașterea Maicii Domnului

Ca și Sărbătoarea Adormirii, la origine a fost și ea aniversarea anuală a târnosirii unei biserici din Ierusalim închinate Sfintei Fecioare, zidite între 430-480, pe locul unde, după tradiție, fusese casa părinților Sfintei Fecioare. De-a lungul timpului avem mai...