10 martie – Sf. Mc. Codrat, Ciprian, Dionisie şi cei împreună cu ei

Sfinții zilei

Împăraţii romani au desfăşurat cumplite persecuţii împotriva creştinilor, dorind să desfiinţeze cu orice creştinismul din Imperiul Roman.

Între creştinii din oraşul Corint (Grecia) care încercau să scape de prigoana păgână romană, fugind în munţi, era şi o femeie pe nume Rufina. Fiind însărcinată cu greu se putea ţine de grupul creştinilor fugari.

După ce a parcurs o bună parte din drumul spre refugiul ales, rămânând fără puteri s-a oprit şi ascunzându-se, după câteva zile, a născut acolo un băiat căruia i-a pus numele Codrat. Peste alte câteva zile Rufina a murit, Codrat rămânând orfan. Dumnezeu a avut grijă de micul orfan, astfel încât el a fost găsit de oameni credincioşi care l-au crescut şi i-au purtat de grijă.

Codrat a crescut şi a ajuns doctor, tămăduind boli trupeşti şi sufleteşti.

Împreună cu câţiva dintre prietenii săi: Ciprian, Dionisie, Anecton, Pavel şi Crescent, Codrat a hotărât să se retragă în sihăstrie.

În timpul persecuţiei împăratului Deciu (249-251), Jason a fost trimis de acesta în Corint pentru a judecat pe cetăţenii care nu doreau să părăsească creştinismul. Între cei chemaţi la judecata delegatului imperial Jason a fost şi Codrat care mărturisind credinţa sa în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi neacceptând să se închine zeităţilor păgâne a fost supus supliciilor şi martirizat prin decapitare.

Mărturisind cu aceeaşi putere credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos şi prietenii săi Ciprian, Dionisie, Anecton, Pavel şi Crescent au suferit moarte martirică la ordinul delegatului imperial Jason.

Sfinții zilei
Sfinții zilei
10 martie - Sf. Mc. Codrat, Ciprian, Dionisie şi cei împreună cu ei
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Sfinții zilei
5 mai – Învierea Domnului (Sfintele Paști)

5 mai – Învierea Domnului (Sfintele Paști)

În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat. Numim sărbătoarea...

4 mai – Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Cuv. Monica, mama Fer. Augustin

4 mai – Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Cuv. Monica, mama Fer. Augustin

Sfânta Muceniţă Pelaghia din Tars – A X-a persecuţie declanşată de împăratul Diocleţian a fost una dintre cele mai sângeroase. Creştinii îşi părăseau casele şi toate proprietăţile care le mai aveau şi îşi căutau scăparea prin munţi şi prin păduri. Furia persecuţiei se...