10 mai – ✝) Izvorul Tămăduirii, Sf. Ap. Simon Zilotul

Sfinții zilei

01 Izvorul Tămăduirii

În vremea în care a împărăţit, Leon cel prea Înţelept avea o soţie îmbunătăţită foarte şi sfântă, numele ei fiind Teofana, care s-a sfinţit mai de pe urmă pentru faptele ei cele bune, după cum se vede în Sinaxar, în 16 zile ale lui decembrie.

Deci mai înainte de a se săvârşi Sfânta Teofana, a venit mare boală împăratului, şi durere nevindecată, care se zice piatră, că se nasc oarecare pietre înăuntru în mădularul cel ascuns, şi astupă drumul udului, şi nu poate să iasă udul, pentru care pricină mulţi au murit. Aşadar, chinuindu-se Leon, s-au adunat toţi doctorii şi nu puteau să-l vindece. În săptămâna zisă a brânzei l-au strâns durerile atât, încât au hotărât doctorii cum că moare, şi au pregătit cheltuielile morţii.

Atunci, fericita împărăteasă văzând că nici un doctor pământesc nu putea să-l vindece, a alergat la Cel Ceresc. A intrat în cămara cea împărătească, şi căzând înaintea Sfintei Icoane a Maicii lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu lacrimi fierbinţi se ruga ca să-i dăruiască puţină viaţă bărbatului ei, până ce ar veni în vârstă Constantin, fiul lor, ca să nu se primejduiască împărăţia. Făcând rugăciune, dar, împărăteasa cetăţii şi rugând pe Stăpâna cerului şi a tot pământul, a auzit un glas nevăzut zicând: „Nu te întrista, Teofano, că astăzi vine buruiana cea vindecătoare, ca să vindece pe bărbatul tău”.

Aceasta auzind Sfânta, s-a bucurat foarte şi, alergând către cel bolnav, îl văzu cum că era în ceasul cel mai de pe urmă, ca să-şi dea sufletul, şi doctorii au făcut sfat ca să-l spintece. Iar ea le-a zis lor că degrabă vine alt doctor ca să-l vindece, şi după multe ceasuri, când socotea cum că de tot a murit, văd că vine degrabă o călugăriţă, Agati cu numele, care era în Biserică, şi ţinând Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Hrisopighi un vas cu apă din acea vindecătoare, a zis acestea către împărăteasă: „Astăzi când m-am sculat de dimineaţă şi împodobeam biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, am auzit un glas, zicându-mi: «Agati, ia degrabă puţină apă din izvorul meu, ca să duci împăratului să o bea, ca să se vindece şi el şi să înceteze şi durerea Teofanei iubitei mele, care cu lacrimi strigă către mine»”. Deci i-a dat împărăteasa apa celui bolnav şi îndată, o! grabnică izbăvire!, cum a băut-o, s-a vindecat desăvârşit, şi atâta putere a luat, încât s-a sculat din pat sănătos, ca şi cum n-ar fi avut nici o boală.

Minunea aceasta a înspăimântat pe toţi, iar împăratul a poruncit de au făcut un praznic de veselie întru aducerea aminte a acestei faceri de bine şi mulţumire a Preaslăvitei Stăpânei noastre şi a Celui ce S-a născut din ea negrăit, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.

02 Sf. Ap. Simon Zilotul – Acest sfânt Apostol era de neam din Cana Galileei, cunoscut Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret.

Când Simon a avut nunta cea legiuită, a fost chemat şi Iisus cu ucenicii acolo, unde, neajungându-le vinul, Domnul a prefăcut apa în vin. Mirele, văzând o minune ca aceea, îndată a crezut că Domnul este adevăratul Dumnezeu şi, lăsându-şi nunta şi casa, i-a urmat Lui cu osârdie, pentru care s-a numit „Zilotul”, adică râvnitor.

Deci s-a aprins cu atât de mare dragoste dumnezeiască către Hristos, încât şi mireasa sa şi pe toate cele lumeşti le-a trecut cu vederea pentru dragostea lui Dumnezeu, şi şi-a făcut sufletul său mireasă Mirelui Celui fără de moarte, numărându-se în ceata ucenicilor lui Hristos, şi a fost unul din cei doisprezece Apostoli.

Iar după ce a primit cu ceilalţi Sfinţi Apostoli pe Preasfântul Duh, Cel ce S-a pogorât în chip de limbi de foc, a trecut în Mauritania şi în Africa, propovăduind pe Hristos şi răbdând pentru El cu râvnă înfocată. După aceea, fiind în Britania şi luminând pe mulţi prin cuvântul Evangheliei, a fost răstignit de cei necredincioşi şi s-a sfârşit prin pătimirea cea de un chip cu a lui Hristos.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
10 mai - ✝) Izvorul Tămăduirii, Sf. Ap. Simon Zilotul
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Sfinții zilei
24 mai – Sf. Cuv. Simeon cel din Muntele Minunat

24 mai – Sf. Cuv. Simeon cel din Muntele Minunat

Sf. Cuv. Simeon cel din Muntele Minunat Acest Sfânt Cuvios s-a născut în Antiohia Siriei în anul 521. Încă de la şase ani, după ce tatăl său, Ioan, a murit în timpul unui cutremur, cu binecuvântarea mamei sale, Sfânta Marta (pomenită la 4 iulie), a mers în Seleucia,...

20 mai – Sf. Mc. Talaleu; Sf. Cuv. Talasie; Sf. Lidia din Filipi

20 mai – Sf. Mc. Talaleu; Sf. Cuv. Talasie; Sf. Lidia din Filipi

Sfântul Mucenic Talaleu a trăit în secolul al III-lea și era originar din localitatea Libanon Dasos, Fenicia – Libanul de astăzi, părinții săi Varuhie și Romilia fiind creștini, tatăl său a fost chiar episcopul acelei localități. Învățase medicina și ajunsese un...

19 mai – Sf. Sfințit Mc. Patrichie, episcopul Prusei

19 mai – Sf. Sfințit Mc. Patrichie, episcopul Prusei

Patrichie episcopul a stat de față înaintea eparhului Iulie care, căutând să-l facă să se închine la idoli, îi spunea că izvorârea apelor celor calde se face prin purtarea de grijă a zeilor și sunt vărsate pentru binele oamenilor. Sfântul mucenic i-a răspuns că...