Evanghelia zilei: Mt 23, 29 – 39
Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: vai vouă, cărturarilor şi fariseilor! Pentru că voi zidiţi mormintele proorocilor şi împodobiţi gropile drepţilor şi ziceţi: dacă am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor. Drept aceea, înşivă mărturisiţi despre voi că sunteţi fii ai celor care au omorât pe prooroci. Dar voi umpleţi cu vârf măsura părinţilor voştri. Şerpi, pui de năpârci, cum veţi scăpa de osânda Gheenei? De aceea, Eu trimit la voi prooroci, şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni; dintre ei veţi bate în adunările voastre şi îi veţi goni din oraş în oraş, ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor, care s-a vărsat pe pământ, de la sângele dreptului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi omorât între templu şi altar. Adevărat vă spun vouă că vor veni toate acestea peste neamul acesta. Ierusalime, Ierusalime, cel care ai omorât pe prooroci şi ai ucis cu pietre pe cei trimişi la tine; de câte ori am vrut să adun pe fiii tăi, după cum îşi strânge găina puii săi sub aripi, dar n-aţi vrut! Iată, casa voastră vi se lasă pustie. Căci vă spun că de acum nu Mă veţi mai vedea, până când nu veţi zice: binecuvântat este Cel care vine în numele Domnului.
„Ierusalime, Ierusalime, care ucizi pe cei trimişi la tine!”
Fariseii pretindeau că sunt conducătorii religioşi ai evreilor, că interpretează corect prescripţiile Torei. De fapt erau nişte epigoni, nişte descendenţi nedemni de înaintaşii lor; urmaşi şi succesori inferiori ca valoare celor ce le-au precedat.
De multe ori făceau apel la Lege şi la profeţi, dar niciodată nu s-au ridicat la valoarea lui Moise sau a unora dintre aceştia. Mai mult decât atât, pentru că ziceau: „De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor”,[1] arătau, ei înşişi, că sunt fii ai celor ce i-au ucis pe prooroci.
Şi pentru că s-au făcut vinovaţi de uciderea preotului Zaharia, care este nimeni altul decât tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, Domnul Hristos rosteşte pentru ei cea mai gravă sentinţă:
„Va cădea asupra voastră tot sângele drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar.” (Mt 23, 35; Lc 11, 51).
Dar ce s-a întâmplat cu preotul Zaharia şi din ce cauză a fost el ucis? Evangheliile nu consemnează acest eveniment, pentru că evangheliştii au avut în atenţie doar viaţa şi activitatea Domnului Hristos. Avem însă mărturia Domnului Hristos că preotul Zaharia a fost ucis între templu şi altar. Pe lângă aceasta Tradiţia Bisericii, consemnează amănunţit ceea ce s-a întâmplat în zilele regelui Irod cel Mare, când a fost ucis preotul Zaharia.
Facem din nou referire la Magii de la Răsărit. Aceştia erau astrologi, cititori în stele din Babilon. Babilonienii cunoşteau exact mersul astrelor, fiind în măsură să prevadă uraganele, furtunile şi ploile. Dealtfel şi astăzi încă în hărţile noastre astronomice întâlnim denumiri precum: Rac, Leu, Taur, Peştii, Balanţă, denumiri folosite de babilonieni pentru a distinge principalele constelaţii. Apoi denumirile planetelor, Uranus, Saturn, Jupiter, Venus, Marte, Mercur etc., pe care le folosim noi astăzi în astronomie, erau folosite cu mici schimbări şi de babilonieni, desemnând aceleaşi astre.[2]
Este ştiut faptul că în antichitate exista o şcoală astronomică la Sippar, în Babilon. Aici s-a descoperit o tăbliţă de lut pe care era marcat un fenomen asemănător cu cel petrecut la naşterea Domnului Hristos, când a apărut pe cer o stea luminoasă. Era vorba de tripla conjuncţie a lui Saturn cu Jupiter în Constelaţia Peştilor. Astrologii de acolo au observat fenomenul şi i-au urmat cursul, plecând din Extremul Orient spre Ierusalim. Ajunşi aici, steaua li s-a ascuns. După un timp însă iarăşi au fost povăţuiţi de stea şi au aflat ceea ce căutau.
Cunoscutul astronom Johannes Kepller a emis în jurul anului 1600 o ipoteză cu privire la identitatea stelei magilor, potrivit căreia aceasta a fost o triplă conjuncţie a planetelor Jupiter şi Saturn, din constelaţia Peştilor. Aliniate una peste alta, cele două planete, având în fundal Constelaţia Peştilor, dădeau impresia unei stele cu o strălucire aparte. O astfel de triplă conjuncţie, la care face referire Kepler, ar fi avut loc în anul 7 î.Hs., cu trei perioade de maximă strălucire.[3]
Desigur, ipoteza lui Kepler este ingenioasă, fiind acceptată şi de unii teologi. Sfântul Ioan Gură de Aur este însă de părere că „steaua” magilor a fost un fenomen miraculos, care nu ţine de ordinea firească a lucrurilor. De fapt, afirmă Sfântul Ioan Gură de Aur, nici nu a fost o stea, ci o putere nevăzută, dumnezeiască, care a luat numai chip de stea, fapt care se poate vedea, în primul rând din mersul ei: mergea când magii trebuiau să meargă şi stătea, când ei stăteau. Era ca stâlpul de nor din pustie: oprea şi îndemna la drum tabăra iudeilor când trebuia.[4] Mai mult, ea se opreşte exact deasupra locului unde era Pruncul, or, o stea obişnuită, din înălţimea sa, nu putea indica un loc atât de mic şi nici nu-l putea face cunoscut celor care voiau să-l găsească.[5]
Dar ce căutau magii? Căutau un rege,[6] deoarece potrivit credinţei lor, fiecare om era sub ocrotirea şi influenţa unei anumite constelaţii chiar din momentul naşterii sale.
Aşa au ajuns la Irod, căci li se părea firesc să-l caute pe rege într-un palat. Aici au aflat însă un tiran crud şi fricos, care-şi ucidea toţi pretendenţii la tron. Şi-a ucis cumnatul, pe Aristobul, care avea funţia de mare preot, şi-a ucis apoi soţia, pe nume Miriam, şi-a ucis soacra, pe nume Alexandra, şi chiar trei copiii: Antipator, Alexandru şi Aristobul.[7]
Dacă nu şi-a cruţat familia pentru domnie, cu atât mai mult nu-i va cruţa pe pruncii din Betleem, atunci când va afla de la magi că un nou rege s-a născut. Tradiţia Bisericii menţionează 14.ooo de prunci ucişi de Irod. În realitate au fost între 30 şi 40 de prunci, căci toată populaţia Betleemului Iudeii nu se ridica la 14.ooo de locuitori. Nu înseamnă însă că drama uciderii pruncilor nu e mai puţin mare. Poate prin acest număr s-a avut în vedere urmaşii celor ucişi, care s-ar fi ridicat, în timp, la 14.ooo de oameni.
Ştim din Evanghelia după Matei, din capitolul al II – lea, că Iosif împreună cu Fecioara Maria şi cu pruncul Iisus au fugit în Egipt de frica lui Irod. Nu ştim însă ce s-a întâmplat cu Ioan Botezătorul, pentru că Evangheliile nu menţionează nimic. Atât se spune în Evanghelia după Luca, în primul capitol, că Ioan a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel.[8] Dar cum a ajuns în pustie?
Regele Irod nu a rămas străin de minunea ce s-a întâmplat cu Zaharia la naşterea lui Ioan Botezătorul, cum că acesta a fost mut şi nu putea să vorbească şi cum dintr-odată i s-a dezlegat limba atunci când i-a pus fiului său numele Ioan.[9] Prin urmare, Irod credea că Ioan îi va deveni pretendent la domnie şi căuta să-l suprime. Însă, din rânduială dumnezeiască, Elisabeta a fugit împreună cu fiul ei în pustiu şi s-a ascuns într-o peşteră. Pentru că Zaharia era pe atunci în Ierusalim, slujind după obicei în templu, în rândul săptămânii sale, nu i-a putut urma. Şi pentru că nu a dezvăluit unde este ascuns Ioan, preotul Zaharia a fost ucis de soldaţii lui Irod între templu şi altar. Biserica îl pomeneşte în rândul sfinţilor la data de 5 septembrie.
După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, mama Înaintemergătorului şi-a dat sfârşitul în aceeaşi peşteră în care s-a ascuns. Iar Sfântul Ioan a fost hrănit, crescut şi păzit de un înger, în pustie, până în ziua arătării sale către Israel.[10]
A scăpat Ioan Botezătorul, iar în locul lui a fost ucis tatăl său, preotul Zaharia. Peste 3o de ani însă, Ioan, cu duhul şi cu puterea lui Ilie, îl va mustra pe Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare, că nu îi este îngăduit să trăiască cu femeia fratelui său, acesta fiind încă în viaţă. Pentru această mustrare Irod Antipa îl va închide pe Sfântul Ioan şi apoi îl va ucide, prin tăierea capului, împlinind astfel ceea ce tatăl său nu a reuşit să împlinească.[11]
Ne putem întreba: dacă Abel a fost ucis de Cain şi dacă Irod l-a ucis pe Zaharia, ce vină au fariseii? De ce sunt numiţi de Domnul Hristos „şerpi şi pui de vipere”[12]? Ne spune Sfântul Ioan Gura de Aur:
„Puiul de viperă iese la lumină omorând pe cea care i-a dat naştere, mâncându-i pântecele.”.[13] Într-adevăr aşa au făcut cărturarii şi fariseii: şi-au ucis părinţii, iar pe învăţătorii lor i-au sfâşiat. A venit Ioan Botezătorul, vestindu-l pe Iisus, dar nu l-au crezut. A venit şi Iisus, dar nu numai că nu L-au crezut, ci L-au răstignit şi, după ce L-au răstignit, au păzit mormântul[14] şi, după ce a înviat, au mituit străjerii.[15]
[1] Mt 23, 30.
[2] Diac. Prof. Dr. EMILIAN VASILESCU, Istoria Religiilor, ed. a III-a, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1998, p.127.
[3] Pr. Prof. Dr. STELIAN TOFANĂ, Introducere în Studiul Noului Testament, vol. II: Evangheliile după Matei şi Marcu. Documentul „Quelle”, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002, pp. 156 – 158. A se vedea şi Horia Matei, Enigmele Terei, vol. II, Bucureşti, 1983, p. 121.
[4] Ies 13, 21 – 22.
[5] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în PSB 23, pp. 78 – 79.
[6] Mt 2, 2.
[7] Dr. ALFRED HÂRLĂOANU, Istoria universală a poporului evreu, Ed. Zarkony Ltd, Bucureşti, 1992, pp. 291 – 300.
[8] Lc 1, 80.
[9] Lc 1, 62 – 65.
[10] Sfântul Proroc Zaharia, tatăl Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan, în Vieţile sfinţilor, luna septembrie, ziua a cincea, Ed. Episcopiei Romanului, 1999, pp. 87 – 90.
[11] Mt 14, 3 – 10.
[12] Mt 23, 33.
[13] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în PSB 23, p. 133.
[14] Mt 27, 64 – 66.
[15] Mt 28, 11 – 15.
