Mihail Neamțu conferențiază la Cluj despre Sfântul Pavel

de | iun. 27, 2022

Parohia Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul Mănăștur, Cluj-Napoca, organizează în această perioadă o serie evenimente dedicate ocrotitorilor spirituali ai comunității parohiale. Printre acestea se numără și conferința „Sfântul Pavel: apostolul libertății” susținută marți seara, în ajunul hramului, de scriitorul și teologul Mihail Neamțu.

„Vom redescoperi figura fascinantă a lui Pavel din Tars, cel căruia, în termeni istorici, creștinismul îi datorează existența. Acolo unde alții vedeau în revelația lui Hristos (Messiah, pe evreiește) doar o ameliorare a Legii lui Moise, Pavel a insistat asupra universalității Evangheliei și a libertății pe care Mântuitorul a adus-o oamenilor.

Zelul său misionar, inteligența retorică, abilitățile practice de “fundraiser”, cultura filozofică, impecabila cunoaștere a tradiției iudaice, geniul teologic și capacitatea de-a gândi pe termen lung orice acțiune au făcut ca Occidentul mediteranean să devină foarte devreme receptacol fertil pentru Vestea cea Bună.

Pavel a fost un lider incredibil: solemn sau ironic, afectuos și exigent, contestat și controversat, acest păstor veritabil a construit prin puterea cuvântului și inspirația Duhului comunități vii și vibrante. A adunat mii de oameni sub cupola aceluiași Crez, rostit de noi și astăzi. A îmbărbătat, a mângâiat, dar a și a mustrat și a apostrofat când situația a cerut-o!

Sute de ani au încercat alții să demoleze ceea ce a zidit un singur om într-o viață adultă relativ scurtă, devreme curmată de violența politică a regimului lui Nero.” spune Mihail Neamțu.

Mihail Neamțu conferențiază la Cluj despre Sfântul Pavel

Astfel, marți seara de la ora 18.00 va fi oficiată Vecernia Mare cu Litie, urmată de la ora 19.00 de conferința „Sfântul Pavel: apostolul libertății”.

Conferința va fi urmată de o sesiune de autografe.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea capelei mortuare din Coplean

Sfințirea capelei mortuare din Coplean

Sâmbătă, 7 septembrie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Coplean, Protopopiatul Dej, județul Cluj, cu prilejul sfințirii...

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Câțcău

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Câțcău

În Duminica a 10-a după Rusalii (a vindecării lunaticului; începutul anului bisericesc), 1 septembrie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul...

Procesiunea Bucuriei: Un moment de comuniune la ITO Bistrița

Procesiunea Bucuriei: Un moment de comuniune la ITO Bistrița

Unul dintre momentele speciale din cadrul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși (ITO) din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, desfășurată la Bistrița, a fost Procesiunea Bucuriei. Concepută ca o sărbătoare a comuniunii în Hristos, procesiunea a pornit de pe...