Prezență arhierească în parohia clujeană Ticu

de | iul. 4, 2015

Mitropolitul Clujului, Înaltpresfințitul Părinte Andrei a fost prezent sâmbătă, 4 iulie 2015, în parohia Ticu din protopopiatul Huedin. Înaltpreasfinția sa a oficiat Sfânta Liturghie în biserica monument istoric, ce poartă hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” după care a binecuvântat lucrările de reabilitare, realizate în ultimii ani la casa parohială, veche de peste o sută de ani.

 

Credincioșii parohiei Ticu, aproape 40 de suflete, s-au bucurat de prezența în mijlocul lor a Înaltpresfințitul Părinte Andrei, prilejuită de sărbătorirea hramului bisericii „Sfinții apostoli Petru și Pavel” care, potrivit părintelui paroh Marius Moldovan, este marcat în fiecare an în prima sâmbătă după pomenirea celor doi Apostoli în calendar. Ierarhul a oficiat de la ora 10.00 Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de aproape zece preoți și diaconi. Din sobor a făcut parte și părintele protopop de Huedin, Călin Taloș, iar la slujbă, pe lângă credincioșii din localitate, au fost prezenți și fii ai satului sau oameni din parohiile din jur.

Părintele Marius Moldovan, ridicat la rangul de iconom

La finalul Sfintei Liturghii Înaltpreasfinția sa i-a acordat rangul de iconom părintelui paroh Marius Moldovan, pentru implicarea misionar-pastorală de care a dat dovadă de când păstorește credincioșii din satul Ticu. Totodată, a înmânat diplome de aleasă cinstire celor care s-au implicat în susținerea bisericii și parohiei.
După acest moment, Înaltpresfințitul Părinte Andrei alături de soborul de preoți, a binecuvântat lucrările de reabilitare a casei parohiale ce are o vechime de peste o sută de ani.

„Când am venit în parohie nu se putea locui în casa parohială. Acum avem toate condițiile, modeste însă, pentru că am păstrat arhitectura inițială a casei”, a declarat părintele paroh.

Biserica din Ticu, monument istoric

Biserica din parohia Ticu ce poartă hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a fost construită în anul 1641, din lemn pe temelie de piatră și fost pictată în 1827 pe pânză lipită pe lemn. Din cauza acoperişului foarte degradat, de-a lungul anilor, pictura pe pânză s-a deteriorat. Din anul 1975 au fost efectuate mai multe reparații ale locașului de cult, declarat monument istoric. În anul 2010, biserica din Ticu a fost resfințită de Preasfințitul Episcop Vasile Someșanul. În patrimoniul bisericii s-au păstrat trei icoane vechi, pictură pe pânză lipită pe lemn, ce datează din anul 1741.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea capelei mortuare din Coplean

Sfințirea capelei mortuare din Coplean

Sâmbătă, 7 septembrie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Coplean, Protopopiatul Dej, județul Cluj, cu prilejul sfințirii...

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Câțcău

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Câțcău

În Duminica a 10-a după Rusalii (a vindecării lunaticului; începutul anului bisericesc), 1 septembrie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul...

Procesiunea Bucuriei: Un moment de comuniune la ITO Bistrița

Procesiunea Bucuriei: Un moment de comuniune la ITO Bistrița

Unul dintre momentele speciale din cadrul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși (ITO) din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, desfășurată la Bistrița, a fost Procesiunea Bucuriei. Concepută ca o sărbătoare a comuniunii în Hristos, procesiunea a pornit de pe...