Arhimandritul Teofil Părăian, 94 de ani de la naștere

de | mart. 3, 2023

Părintele Teofil a fost un ziditor de suflete şi a renăscut pe mulţi la viaţa duhovnicească în Hristos şi în Biserică prin predicile, conferinţele sau îndrumările sfinţiei sale.

Părintele Teofil s-a născut la 3 martie 1929 într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului, primind la botez numele de Ioan şi fiind primul dintre cei patru fraţi.

S-a născut orb, motiv pentru care urmează cursurile unei şcoli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca, între anii 1935 – 1940.

Îşi continuă cursurile la o şcoală de nevăzători la Timişoara, între anii 1942 – 1943, iar până în anul 1948 urmează tot la Timişoara cursurile liceale într-un liceu teoretic pentru văzători.

În această perioadă îl cunoaşte pe părintele Arsenie Boca, de la care deprinde rugăciunea minţii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, rugăciune pe care continuă să o exerseze încă înainte de a intra în monahism.

Preocuparea pentru viaţa religioasă şi pentru aprofundarea cunoştinţelor teologice îl determină să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu, între anii 1948 – 1952, iar la 1 aprilie 1953 ia hotărârea de a intra în obştea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.

După patru luni este călugărit, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, şi primeşte numele de Teofil, cuvânt provenit din limba greacă, ce se traduce cu „iubitor de Dumnezeu”.

La şapte ani de la călugărie, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, părintele Teofil este hirotonit diacon, de către Mitropolitul Nicolae Colan, iar la 13 mai 1983, după 23 de ani de diaconie, este hirotonit preot de către Mitropolitul Antonie Plămădeală. Tot atunci primeşte şi hirotesirea întru duhovnic.

În anul 1986, părintele Teofil este hirotesit protosinghel, iar în 1988 arhimandrit.

A trecut la cele veșnice la 29 octombrie 2009, în Cluj-Napoca, și a fost înmormântat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.

S-a impus ca reprezentant de excepţie al monahismului prin intermediul unei neobosite activităţi cultural-teologice concretizate prin conferinţe, în peste 80 de oraşe ale ţării, cu teme teologice, lucrări scrise (38 de cărţi) şi intervenţii media.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

În data de 23 aprilie este celebrată Ziua limbii engleze

În data de 23 aprilie este celebrată Ziua limbii engleze

În data de 23 aprilie este celebrată anual Ziua limbii engleze la Naţiunile Unite, urmare a unei iniţiative din 2010 a Departamentului de Informare Publică a ONU care a stabilit date cu valoare simbolică sau istorică pentru celebrarea fiecăreia dintre cele şase limbi...

Episcopul Iustin aniversează trei decenii de arhierie

Episcopul Iustin aniversează trei decenii de arhierie

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, aniversează miercuri 30 ani de la hirotonia în Arhiereu. PS Iustin s-a născut în 23 iunie 1961 în comuna Rozavlea, judeţul Maramureş din părinţi creştini ortodocşi Ştefan şi Maria Hodea, fiind cel...