Tineri din parohia clujenă Soporu de Câmpie, în tabăra „Bucuria comuniunii”

de | iun. 27, 2023

Zeci de elevi de gimnaziu și liceu din parohia clujeană Soporu de Câmpie au participat, în perioada 23-25 iunie 2023, la o tabără creștină, intitulată „Bucuria comuniunii”.  Organizată de parohia ortodoxă din localitate, tabăra s-a aflat la a III-a ediție și s-a desfășurat în localitatea Albac.

Timp de trei zile, tinerii au luat parte la competiții sportive, ateliere de confecționat cruciulițe și brățări, pictură, quilling şi litografie.  Fiecare zi a început și s-a încheiat cu rugăciune, dar au fost dezbătute și teme importante pentru vârsta participanților. Le-a fost alături preotul paroh Ionuț Someșan care, în fiecare seară, a susținut cateheze pe tema Anulului omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești.

„În acest context, tinerii au învățat să cânte troparele Praznicelor Împărătești. Ținându-se cont și de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, cu toții au participat la Sfânta Liturghie în  biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Albac. Una dintre temele dezbătute a fost: Personalitatea marelui Prooroc, în cadrul căreia   am vorbit despre viața de asceză și rugăciune a sfântului și, mai ales,  a fost  subliniat modelul de comportament pe care fiecare tânăr ar trebui să îl urmeze”, a precizat coordonatorul taberei, preotul Ionuț Someșan.

 

Tineri din parohia clujenă Soporu de Câmpie, în tabăra „Bucuria comuniunii”

La finalul taberei, tinerii au primit diplome de participare. Totodată, a fost organizat un foc de tabără, unde, alături de un grup de voluntari din Liga Tinerilor Creștini Ortodocși, filiala Bistrița, au cântat și au legat prietenii.

Potrivit preotului paroh, tinerii din Soporu de Câmpie participă lunar la programe de cateheze. De asemenea, sunt organizate anual pelerinaje, excursii și tabere, iar în posturile mari de peste an învață pricesne și colinde, după care concertează în biserica parohiei sau la mănăstirile din apropiere.

Tineri din parohia clujenă Soporu de Câmpie, în tabăra „Bucuria comuniunii”

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Târgul Produs de România, ediția a III-a, la Cluj-Napoca

Târgul Produs de România, ediția a III-a, la Cluj-Napoca

Asociația Produs de Cluj, entitate care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează a III-a ediție a Târgului Produs de România la Cluj-Napoca. Derulat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, evenimentul va avea loc pe platoul...

Program special de Sărbători | CTP

Program special de Sărbători | CTP

Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA face cunoscut publicului calator programul de transport urban si metropolitan pentru perioada  01.05 – 06.05.2024: In zilele de 1, 5 si 6 mai circulatia se va desfasura intre orele 6:00–23:00, conform programului de...