„O rugăm pe Maica Domnului să trimită pace peste poporul ucrainean”, a spus Mitropolitul Alexandru al Kievului

de | aug. 16, 2015

Mitropolitul Alexandru de Pereislav i-a îndemnat pe credincioșii clujeni care au asistat sâmbătă seara la slujba Privegherii în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, să se roage pentru ucraineni, care trec prin clipe grele. Mitropolitul vicar al Kievului a spus că pelerinajul făcut de Adormirea Maicii Domnului la Mănăstirea Nicula este ca o jertfă, ca o rugăciune, adusă către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să trimită pace peste poporul ucrainean, greu încercat de război.

„Zeci de mii de oameni s-au rugat la Nicula să fie pace și nădăjduim că pacea va veni. Vă rugăm și pe dumneavoastră să înălțați rugăciuni pentru țara noastră, ca Dumnezeu să se milostivească de noi și să ne trimită pace și liniște”.

Ierarhul a explicat în cuvântul său de învățătură, că prin Sfânta Împărtășanie ne unim cu toții în Hristos și devenim una, nu mai suntem de altă naționalitate, nici de alt rang, ci creștini. Ideea unirii celor două popoare a fost explicată de Mitropolitul Alexandru și prin relațiile și legăturile strânse între Biserica Ucraineană și Biserica Ortodoxă Română, dar și prin sfinții comuni pe care îi au cele două biserici surori.

Alături de Mitropolitul Alexandru de Pereislav a slujit sâmbătă seara în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, alături de un sobor de preoți și diaconi.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Radio Renașterea împlinește astăzi 25 de ani de la înființare

Radio Renașterea împlinește astăzi 25 de ani de la înființare

Miercuri, 1 mai 2024, Radio Renașterea împlinește 25 de ani de la prima emisie. Radioul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a fost înfiinţat în anul 1999, la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania. La Radio Renașterea ascultătorii...

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană în Săptămâna Mare

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană în Săptămâna Mare

Vă prezentăm programul slujbelor săvârșite la Catedrala Mitropolitană din Cluj în Săptămâna Sfintelor Pătimiri: Luni, 29 aprilie: – 08.00: Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite – 18.00: Denia din Sfânta și Marea zi Marți, Predică: Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarh al...