Se zice că erau doi căpitani de corabie, care erau prieteni și fiecare avea corabia lui. Într-o zi au ieșit la pescuit, amândoi împreună cu o singură corăbioară. Ei s-au depărtat un pic mai mult de țărm și s-a ridicat o furtună uriașă. Când zicem furtună, spunem una sănătoasă de tot. Ei erau de undeva din Katerini, de aici din Grecia. Era, deci, o furtună cu trăsnete, cu fulgere… Era noapte, nici nu vedeau bine și și-au dat seama la un moment dat că nu mai pot controla corăbioara, care a început să fie izbită dintr-o parte în alta. La un moment dat, s-au lovit de o stâncă și s-a făcut o gaură în corabie, prin care au început să intre șuvoaie de apă. Atunci și-au dat seama că nu mai au nicio șansă. Încercau să scoată apa, dar era peste puterea lor.
Atunci, unul dintre ei a strigat cu toată inima: ”Maica Domnului, dacă mă salvezi, îți promit că las totul și acum mă duc și mă fac călugăr!”. Știți ce s-a întâmplat, cum o rânduit Maica Domnului? A venit un pește mare și a intrat cu capul exact în gaura aceea și a astupat-o și apoi ușor, ușor s-a liniștit marea. Ei nici nu observaseră cum s-a astupat gaura aia de nu mai intra apă, abia pe urmă au văzut peștele acela intrat acolo. Văzând cum a rânduit Maica Domnului să-i salveze, cel care a promis, a lăsat toate și nu s-a mai întors acasă, deși avea femeie și trei fetițe care îl așteptau să le aducă hrană. El știa că dacă Maica Domnului nu l-ar fi salvat, oricum femeia rămânea văduvă și fetițele orfane. Astfel, s-a dus să împlinească ceea ce a făgăduit.
Sursă: https://www.chilieathonita.ro
