Ziua Națională a Dăruirii încurajează generozitatea și implicarea socială

de | sept. 25, 2024

Miercuri, 25 septembrie, România celebrează Ziua Dăruirii, instituită de Parlament în decembrie 2018, informează Agerpres.

Ziua Dăruirii este menită „a încuraja generozitatea și implicarea socială”, se arăta la acel moment în expunerea de motive.

„A dărui din inimă, a participa la ceva anume, a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva poate însemna și a simți că faci parte dintr-o comunitate pe care vrei să o faci un loc mai bun și mai frumos, a contribui la o activitate nobilă, valoroasă.”

Programe și manifestări culturale, educative, artistice, de voluntariat, cu caracter social pot fi organizate sau sprijinite, cu prilejul acestei zile, de către autoritățile publice centrale și locale, de instituțiile din subordinea lor, de societatea civilă și de persoane fizice și juridice.

Celebrarea acestei zile oferă școlilor prilejul de a-i implica pe copii în discuții despre filantropie și voluntariat, cu scopul de a intensifica „responsabilitatea cetățenilor de toate vârstele de a servi toate segmentele societății, de a contribui la o moștenire culturală care trebuie amplificată”.

„Întreaga viață este darul lui Dumnezeu pentru oameni și trebuie trăită ca dăruire de sine lui Dumnezeu și oamenilor, ca iubire darnică sau generoasă”, a spus Părintele Patriarh Daniel într-o predică recentă.

Așadar, a dărui înseamnă mai mult decât un cadou făcut cuiva: înseamnă să ne împărțim din timpul și viața noastră cu ceilalți.

Foto credit: Freepik

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

25 septembrie: Ziua mondială a farmacistului

25 septembrie: Ziua mondială a farmacistului

Ziua Mondială a Farmacistului este sărbătorită anual în data de 25 septembrie şi a fost inițiată în anul 2000 de Federaţia Internaţională a Farmaciștilor, având ca obiectiv principal conștientizarea utilizării adecvate a medicamentelor, măsurilor preventive împotriva...

25 septembrie: Ziua mondială a farmacistului

25 septembrie: Ziua mondială a farmacistului

Ziua mondială a farmacistului este sărbătorită anual în data de 25 septembrie. Aniversarea a fost inițiată în anul 2000 de Federația internațională a Farmaciștilor și are ca obiectiv ridicarea gradului de conștientizare asupra utilizării neadecvate a medicamentelor,...

24 septembrie: Ziua Satului Românesc

24 septembrie: Ziua Satului Românesc

Ziua Satului Românesc este serbată anual în ultima duminică din luna septembrie, conform legii adoptate în anul 2020. Cinstirea satului românesc prin înființare unei zile dedicate lui scoate în evidență importanța sa pentru cultura poporului român. Ziua Satului...

23 septembrie este Ziua internațională a limbajului semnelor

23 septembrie este Ziua internațională a limbajului semnelor

Ziua internațională a limbajului semnelor este serbată anual pe 23 septembrie. Inițiativa serbării unei zile dedicate persoanelor hipoacuzice a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU în anul 2017.  Prin aniversarea acestei zile dedicate persoanelor cu deficiențe de...

Un secol de la nașterea Arhimandritului Iachint Unciuleac

Un secol de la nașterea Arhimandritului Iachint Unciuleac

Arhimandritul Iachint Unciuleac s-a născut în data de 10  septembrie 1924 în satul Mănăstirea, comuna Dăgâța, județul Iași, primind la botez numele Ioan. La vârsta majoratului a participat la Al Doilea Război Mondial, după care s-a înscris la Școala de Cântăreți...