A 18-a întâlnire a Grupului comun de lucru ortodox-catolic „Sfântul Irineu”, găzduită la Cluj-Napoca

de | oct. 13, 2022

În perioada 12-16 octombrie 2022, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca găzduiește a 18-a întâlnire a Grupului comun de lucru ortodox-catolic „Sfântul Irineu”. Tema întâlnirii din acest an este „Analiza istorică a schismelor din Istoria Bisericească Universală în contextul metodologiei contemporane a dialogului ecumenic”.

Deschiderea întrunirii științifice a avut loc miercuri seara, 12 octombrie, în aula Facultății de Teologie Ortodoxă, în prezența a patru ierarhi: Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, Preasfințitul Părinte Gerhard Feige, Episcopul Romano-Catolic de Magdeburg (Germania) și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a membrilor grupului comun de lucru, a mai multor cadre universitare și studenți din cadrul instituției de învățământ teologic clujean.

Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de binecuvântare, vorbindu-le celor prezenți despre importanța unității creștine, pornind de la cuvintele Mântuitorului Hristos: „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17, 21).

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim a transmis mesajul de binecuvântare al Părintelui Patriarh Daniel și a vorbit despre rolul și importanța acestui grup de lucru.

În calitate de gazdă, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a adresat participanților un cuvânt de bun-venit.

Totodată, alocuțiuni au rostit și Preasfințitul Părinte Gerhard Feige, co-secretarii grupului de lucru ortodox-catolic: prof. univ. dr. Assaad Elias Kattan, de la Catedra de Teologie Ortodoxă din cadrul Centrului de Studii Religioase al Universității din Münster, și prof. univ. dr. Johannes Oeldemann, de la Institutul Ecumenic „Johann Adam Möhler” din Paderborn, precum și cei care s-au implicat intens în organizarea întâlnirii: pr. prof. univ. dr. Mihail-Simion Săsăujan, cadrul universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a prezentat și moderat deschiderea întrunirii, și pr. prof. univ. dr. Daniel Benga, cadru universitar la Departamentul de Teologie Ortodoxă al Universității „Ludwig-Maximilian” din München (Germania), care a asigurat traducerea din română în germană și viceversa.

 

În cadrul deschiderii, de asemenea, a fost lansată și prezentată cartea „Slujind comuniunii. Regândirea relației dintre primat și sinodalitate”, apărută la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Clujului. Lucrarea a fost publicată prima dată în anul 2018 și a fost tradusă până acum în doisprezece limbi.

La finalul serii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a oferit daruri membrilor grupului comun de lucru ortodox-catolic.

„Municipiul Cluj-Napoca și Arhiepiscopia Română Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului, prin Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai, oferă un spațiu adecvat pentru organizarea acestei întâlniri din perspectiva vieții religioase interconfesionale și a relațiilor interculturale, membrii participanți având posibilitatea să cunoască și instituții definitorii pentru identitatea creștină ortodoxă și catolică din Transilvania”, au declarat organizatorii.

 

Scurt istoric

Grupul comun de lucru ortodox-catolic „Sfântul Irineu” a fost înființat în anul 2004, la Paderborn, Germania, la inițiativa Institutului Ecumenic „Johann Adam Möhler” și a câtorva experți romano-catolici pentru istoria și teologia Bisericilor Răsăritene.

Grupul este format din 26 de teologi (13 teologi ortodocși și 13 teologi romano-catolici) din 16 țări diferite: Argentina, Austria, Bulgaria, Franța, Germania, Marea Britanie, Grecia, Italia, Liban, Malta, Olanda, România, Rusia, Serbia, Ucraina, și SUA. Activitatea lor are rolul de a sprijini dialogul ortodox-catolic la nivel internațional.

Grupul este prezidat de doi ierarhi, unul ortodox și unul romano-catolic: Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, și Preasfințitul Părinte Gerhard Feige, Episcopul Romano-Catolic de Magdeburg (Germania).

Întrunirile științifice se desfășoară anual, respectându-se principiul reciprocității: într-un an într-o țară majoritar ortodoxă, iar în anul următor într-o țară majoritar catolică. Din 2004 până în prezent acestea au avut loc după cum urmează: 2004 – Paderborn (Germania); 2005 – Atena (Grecia); 2006 – Mănăstirea Chevetogne (Belgia); 2007 – Belgrad / Mănăstirea Pokajnica (Serbia); 2008 – Viena (Austria); 2009 – Kiev (Ucraina); 2010 – Magdeburg (Germania); 2011 – Sankt Petersburg (Rusia); 2012 – Mănăstirea Bose (Italia); 2013 – Tesalonic (Grecia); 2014 – Rabat (Malta); 2015 – Chalki / Istanbul (Turcia); 2016 – Comunitatea de la Taizé (Franța); 2017 – Mănăstirea Caraiman (România); 2018 – Graz (Austria); 2019 – Trebinije (Bosnia și Herțegovina); 2020 – nu a fost organizată întâlnirea din cauza pandemiei de coronavirus; 2021 – Roma (Italia) și 2022 – Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca (România).

În anul 2018, Grupul comun de lucru ortodox-catolic a publicat lucrarea: „Slujind comuniunii. Regândirea relației dintre primat și sinodalitate”. Lucrarea a fost tradusă până acum în doisprezece limbi. În acest an (2022), cartea a fost publicată și în limba română, la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Postul Mare este o șansă | Părintele Mitropolit Andrei

Postul Mare este o șansă | Părintele Mitropolit Andrei

Luni, 18 martie 2024, începem Postul Paștilor . Unora li se pare o mare greutate postirea. De fapt, postirea pe măsura puterii fiecăruia este o șansă. Cu pântecele plin nu poți cugeta la cele dumnezeiești. Cei sănătoși postim toate cele șapte săptămâni din post, iar...