Radio RENAȘTEREA

 LIVE

A debutat tabăra ASCOR CLUJ de la Mărișel

de | aug. 5, 2024

Localitatea Mărișel găzduiește în aceste zile tabăra anuală A.S.C.O.R. Cluj. Tema acestui an este „Adevăratul medic și tămăduitor – Iisus Hristos. Cum să îi urmăm? Despre credință, medicină, psihologie și știință”. Participanții au ocazia să ia parte la diverse activități, inclusiv participarea zilnică la Sfânta Liturghie și Paraclisul Maicii Domnului, activități de intercunoaștere, ateliere practice, drumeții, cântece la chitară, teambuilding, activități de relaxare și discuții cu invitați speciali.

Tabăra a fost deschisă vineri 2 august, primul invitat al tinerilor studenți fiind părintele Athanasie Ulea. Acesta le-a vorbit celor prezenți despre traumele psihice și principii de vindecare în cadrul Sfintei Liturghii.

A debutat tabăra ASCOR CLUJ de la Mărișel

Preasfințitul Părinte Macarie al Europei de Nord a fost și el prezent în tabără, sâmbătă 3 august, provocându-i pe cei prezenți să se gândească la ei înșiși dar și la ceilalți. „Sunt tânăr și sănătos. Dar aproapele meu?” este ideea asupra căreia s-a aplecat Preasfinția Sa.

A debutat tabăra ASCOR CLUJ de la Mărișel

Perspectiva medicilor creștini a fost abordată și ea, în data de 4 august, atunci când a avut loc o masă rotundă la care au participat 7 medici din comunitatea bisericuței din Hașdeu.

A debutat tabăra ASCOR CLUJ de la Mărișel

Psaltirea a fost în centrul preocupărilor tinerilor, luni 5 august, atunci când a continuat proiectul de tâlcuire a cărții scrisă de Proorocul David. De data aceasta Psalmul 9 a fost în centrul atenției tinerilor acompaniați de părinții Iustin Miron și Pantelimon Șușnea.

A debutat tabăra ASCOR CLUJ de la Mărișel

Pentru iubitorii de lectură, tabăra de la Mărișel propune celor prezenți și o întâlnire cu Nicoleta Pălimaru, în data de 6 august. Aceasta își va prezenta două volume, în biserica din satul Mărișel. Despre lucrări vor vorbi Corina Negrean și Prof. Dr. Nicolae Turcan. Eevenimentul este moderat de părintele Ciprian Negrean.

A debutat tabăra ASCOR CLUJ de la Mărișel

Prof. Univ. Dr. Adrian Opre, decanul Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul UBB, va fi prezent și el la Mărișel în 7 august, iar în data de 8 august, tinerii prezenți în tabără au ocazia să afle mai multe despre una dintre marile probleme actuale: adicția. Doamnele Nicoleta Amariei și Laura Popovici, ambele consiliere în adicții, vor prezenta tema: „Adicția: o boală de familie”, oferind ascultătorilor și posibile soluții psihologice și spirituale.

A debutat tabăra ASCOR CLUJ de la Mărișel

Invitatul special al taberei A.S.C.O.R. de anul acesta este Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care va poposi în mijlocul tinerilor sâmbătă 10 august.

A debutat tabăra ASCOR CLUJ de la Mărișel

Tabăra anuală de la Mărișel, organizată de tinerii din A.S.C.O.R. Cluj, urmărește să promoveze interdisciplinaritatea și să demonstreze că știința și religia nu se exclud reciproc, ci pot colabora în beneficiul oamenilor.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Trasee deviate ca urmare a lucrărilor din Piața 14 Iulie

Trasee deviate ca urmare a lucrărilor din Piața 14 Iulie

Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. informează publicul călător că, în vederea continuării lucrărilor de modernizare din Piața 14 Iulie, începând cu data de 15.04.2026, circulația auto va fi restricționată pe direcția spre centru, pe latura nordică a pieței,...

CTP informează programul de circulație pentru liniile de transport

CTP informează programul de circulație pentru liniile de transport

Mâine, 4 aprilie, se suplimentează cursele pe linia 25N, pentru a facilita deplasarea călătorilor către slujba de Înviere, cu ocazia Paștelui Catolic. Tot începând cu data de 4 aprilie se modifică orarele de circulație pentru liniile urbane cu un flux ridicat de...

TRASEE DEVIATE CU OCAZIA MARATONULUI INTERNATIONAL CLUJ-NAPOCA

TRASEE DEVIATE CU OCAZIA MARATONULUI INTERNATIONAL CLUJ-NAPOCA

Cu ocazia Maratonului International Cluj-Napoca – editia a XV –a, duminica 29 martie 2026 in intervalul orar 05:00 – 13:00, sunt impuse restrictii de circulatie in zona centrala. Deschiderea circulaţiei rutiere pe tronsonul: str. Napoca – Piaţa Unirii – Bulevardul...