Seară duhovnicească A.S.C.O.R. Cluj – Pr. Nicholas Saharov

de | feb. 26, 2018

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Cluj Napoca (A.S.C.O.R. Cluj)Seară duhovnicească A.S.C.O.R. Cluj – Pr. Nicholas Saharov organizează în perioada Postului Mare serile duhovniceşti pentru studenţi şi publicul larg. Conferinţele, cu o tradiţie de peste 20 ani, ne invită şi ne învaţă să pătrundem mai adânc în trăirea spiritualităţii creştin ortodoxe, mai ales în perioada de post şi rugăciune pe care o aduce Postul Mare.
Ciclul serilor duhovniceşti din acest Post vor continua joi, 01 martie 2018 cu invitarea Pr. Nicholas Sakharov, de la mănăstirea cu hramul “Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia. Pr. Nicholas va participa la ora 18.00 la slujba pavecerniţei mari de la Catedrala Mitropolitană, la sfârşitul căreia va rosti un cuvânt de învățătură. urmând ca la ora 20:00 la amfiteatrul de la Facultatea de Chimie (Str. Arany Janos, 14) să se întâlnească într-un dialog cu tinerii. Tema întâlnirii va avea titlul: “Moştenirea Sfântului Siluan şi contribuţia sa asupra spiritualităţii ortodoxe din perspectiva relaţiei, întâlnită atât în monahism cât şi în căsătorie”.
Pr. Nicholas Sakharov va participa împreună cu părintele Ciprian Negreanu şi la discuţiile cu tinerii de marţi seara, de la ora 19:00, la Biserica Studenţilor din Campusul studenţesc Hasdeu (Str. Hasdeu, 45).
Părintele Nicholas Sakharov este ucenicul și nepotul cuviosului părinte Sofronie Saharov) şi este autorul lucrării „Iubesc, deci exist”, o expunere a teologiei Părintelui Sofronie, ucenic al Sf. Siluan Athonitul, păstrător al moștenirii lui duhovnicești și una din cele mai deosebite chipuri spirituale ale Ortodoxiei secolului trecut. Principalele teme de reflecție și dialog pe care Părintele Nicholas Sakharov le va prezenta la Cluj vor fi în relație directă cu tema “Moştenirea Sfântului Siluan şi contribuţia sa asupra spiritualităţii ortodoxe din perspectiva relaţiei, întâlnită atât în monahism cât şi în căsătorie”. Conferințele publice, dialogurile cu studenții și cu tinerii îi sunt familiare Părintele Nicholas, atât prin implicarea sa pastoral-misionară în lume, cât și prin activitatea sa pedagogică la Universitatea Essex, Cambridge și Moscova. “Moştenirea Sfântului Siluan şi contribuţia sa asupra spiritualităţii ortodoxe din perspectiva relaţiei. Este şi doctor al Universităţii din Oxford.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Educarea tineretului în atenția preoților clujeni

Educarea tineretului în atenția preoților clujeni

Conferințele de primăvară în Arhiepiscopia Clujului au debutat joi, 7 aprilie 2016. Primii care s-au întâlnit pentru a discuta despre educarea tinerilor au fost preoții protopopiatelor Cluj I și II. În deschiderea conferinței, care s-a desfășurat la Facultatea de...

Concert caritabil de pricesne la Dej, pentru un băiețel bolnav

Concert caritabil de pricesne la Dej, pentru un băiețel bolnav

Protopopiatul și Asociația Filantropia Ortodoxă din Dej vă invită să participați pe 11 aprilie la un concert caritabil de pricesne. Concertul va avea loc de la ora 18:00 în incinta Sălii Sporturilor din Dej și este organizat în beneficiul lui Andrei Fagea, un băiețel...

Premierea olimpicilor clujeni în Catedrala Mitropolitană

Premierea olimpicilor clujeni în Catedrala Mitropolitană

Numai prin Cruce se ajunge la Înviere, a spus Înaltpreasfințitul Andrei clujenilor prezenți, în duminica a treia din Postul Mare, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană. Ierarhul i-a îndemnat pe creștini ca atunci când trec prin încercări, necazuri...