A început Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

de | iun. 12, 2017 | Actualitatea religioasă, Uncategorized

Biserica Ortodoxă sărbătorește în 29 iunie pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel – învăţătorii lumii, cum îi numesc cântările Bisericii noastre. Dat fiind rolul major pe care l-au avut acești Sfinți Apostoli ai Mântuitorului în răspândirea creștinismului, Biserica a rânduit ca prăznuirea lor să fie pregătită printr-o perioadă de post, adică printr-o primenire atât trupească, cât și duhovnicească a creștinilor, potrivit Agenției de presă Basilica.

Anul acesta, în Biserica Ortodoxă Română, postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel a început astăzi și ține până la sărbătoarea închinată acestor corifei ai Ortodoxiei.

Spre deosebire de celelalte posturi care au o durată fixă, Postul închinat Sfinților Apostoli Petru și Pavel are o durată variabilă de la an la an, în funcție de data Sfintelor Paști.

Această perioadă de postire ne oferă prilejul de a medita asupra misiunii pe care cei doi mari Apostoli ai Bisericii au desfăşurat-o pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos.

Postul presupune abstinență, sporirea rugăciunii, pentru ca astfel să înmulțim fapta cea bună, să ne gândim și la suferințele aproapelui, iar Biserica să înmulțească lucrarea ei misionară, urmând zelului misionar al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, precum și al celorlalți Apostoli ai Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Durata și modul de postire

Începutul Postului Sfinților Apostoli este în funcție de data Sfintelor Paști. Începe întotdeauna luni după Duminica Tuturor Sfinților.

Conform Pascaliei Bisericii Ortodoxe Române, Postul Sfinților Apostoli poate varia între 28 de zile, atunci când Paștele cade pe 4 aprilie, până în situația în care poate fi desființat, atunci când Paștele este prăznuit după data de 1 mai.

Așa s-a întâmplat în anii 1945 și 1956 când Învierea a fost prăznuită pe 6 mai, iar Sfântul Sinod a hotărât ca postul să se țină în cele trei zile dinaintea sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel (sărbătoarea căzând înaintea Duminicii Tuturor Sfinților, în seara căreia se lasă sec de obicei). Aceeași situație a fost și în 1983 (Învierea Domnului – la 8 mai), când postul a fost numai de două zile (27-28 iunie).

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un post ușor. În fiecare sâmbătă și duminică este dezlegare la pește, vin și ulei. Învățătura pentru posturi din Ceaslovul mare arată că luni, miercuri și vineri se mănâncă legume fără ulei, marți și joi aceleași cu untdelemn și vin.

Dezlegarea la peșteexistă și luni, marți și joi dacă atunci cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare și cu cruce neagră în calendar, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri se dezleagă la untdelemn și vin. Și în caz de hramul bisericii se oferă dezlegare la pește. Dacă însuși praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel cade miercuri sau joi, se face dezlegare la pește, vin și ulei.

Pe întreaga durată a acestui Post, ca și în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunți, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu bucuria și petrecerile care însoțesc de regulă nunțile.

Prin ținerea acestui post se cinstesc și darurile Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinții Apostoli la Cincizecime, de aceea în vechime acest post se mai numea Postul Cincizecimii.

Ultimele articole

Despre smerenia urbană

Despre smerenia urbană

Smerenia înseamnă să fii în inimă cu Predica de pe Munte și Cele Nouă Fericiri, dar să vezi că te-ai înzăpezit pe muntele Celor Zece Legi și nu poți căuta la Rugul Aprins al credinței. Smerenia înseamnă să vrei să ajungi pe Muntele Taborului, dar să te împotmolești pe...

Omul în rugăciune vorbeşte cu Dumnezeu

Omul în rugăciune vorbeşte cu Dumnezeu

Bătrânul Amfilohie sfătuia: „Rugăciunea făcută cu stăruinţă, trezvie, evlavie, credinţă şi frângerea inimii, este bună şi folositoare. Diavolul se luptă în diferite feluri cu cei ce se roagă, dar pe cei ce nu se roagă îi iubeşte! Omul în rugăciune vorbeşte cu Dumnezeu...

Hramul Mănăstirii de la Piatra Fântânele

Hramul Mănăstirii de la Piatra Fântânele

La sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, miercuri, 8 septembrie 2021, Mănăstirea de la Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud, situată în Pasul Tihuța, la cota 1200, și-a sărbătorit hramul, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului,...