A patra seară duhovnicească A.S.C.O.R. Cluj – Pr. Sabin Vodă

de | mart. 10, 2018

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Cluj Napoca (A.S.C.O.R. Cluj) organizează în perioada Postului Mare serile duhovniceşti pentru studenţi şi publicul larg. Conferinţele, cu o tradiţie de peste 20 ani, ne invită şi ne învaţă să pătrundem mai adânc în trăirea spiritualităţii creştin ortodoxe,

mai ales în perioada de post şi rugăciune pe care o aduce Postul Mare. Ciclul serilor duhovniceşti din acest Post vor continua joi, 15 martie 2018 cu invitarea şi prezenţa Pr. Sabin Vodă, de la parohia din cartierul Orizont (Alba Iulia). Pr. Sabin va participa de la ora 18.00 la slujba pavecerniţei mari de la Catedrala Mitropolitană, la sfârşitul căreia va rosti un cuvânt de învățătură cu tema “Program 

A patra seară duhovnicească A.S.C.O.R. Cluj – Pr. Sabin Vodă

de viaţă duhovnicească” urmând ca la ora 20:00 la amfiteatrul de la Facultatea de Chimie (Str. Arany Janos, 14) să se întâlnească într-un dialog cu tinerii. Tema întâlnirii de la Amfiteatrul de Chimie va avea titlul: “Rolul duhovnicului în viaţa creştinului de astăzi”.

Pr. Sabin Vodă este parohul comunităţii din cartierul Orizont de la hotarul oraşului Alba Iulia. Pentru moment a ridicat un mic paraclis cu hramul Sfântul Grigorie Palama şi are în vedere să ridice şi o biserică în cinstea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Este cunoscut pentru contribuţia radiofonică fiind în prezent redactor la Radio Reîmtregirea, şi cândva director al postului. Pentru pr. Sabin preoţia este o  bucurie, aşa cum a învăţat de la duhovnicul său, părintele Teofil Pârâian, pe care l-a invitat în mai multe rânduri în cadrul conferinţelor sau a emisiunilor radiofonice.

Pr. Sabin Vodă s-a întors la credinţă după anul 1990 împreună cu mulţi alţii care până atunci nu au cunoscut adevărata Biserică. O vizită nu întâmplătoare, la reşedinţa pr. Dumitru Stăniloae, şi discuţia sa despre teologia Sf. Grigorie Palama, au constituit pentru pr. Sabin momentul convertirii în Biserică. A urmat apoi studierea lecturilor teologice şi a dat la Facultatea de Teologie. În 1993 a fost membru în Liga Tinerilor Ortodocşi, apoi în Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi, iar prin A.S.C.O.R. mărturiseşte că a ajuns la pr. Teofil Pârâian care i-a devenit şi duhovnic. În 1997 i-a luat părintelui Teofil multe interviuri pentru Radio România. A deschis apoi la Alba Iulia Radio Reîntregirea pe care l-a condus timp de trei ani, a fost secretar la Arhiepiscopia Albei, duhovnic la Seminarul Teologic din Alba Iulia şi a slujit la biserica memorială Mihai Viteazul până la momentul primirii parohiei proprii.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii Petrova din Maramureşul Voievodal

Hramul Mănăstirii Petrova din Maramureşul Voievodal

Azi, vineri, 6 mai 2016, cu începere de la ora 10,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în Altarul de Vară al Mănăstirii Petrova din Maramureşul Voievodal, Protopopiatul Vişeu, cu ocazia hramului – sărbătoarea împărătească...

Hramul mănăstirii Salva, de praznicul Izvorului Tămăduirii

Hramul mănăstirii Salva, de praznicul Izvorului Tămăduirii

Hramul Mănăstirii Salva din ținutul Năsăudului a fost serbat vineri, 6 mai 2016, în prezența Mitropolitului Andrei, al Clujului, Maramureșului și Sălajului. Pelerinii au venit în numar mare din diverse zone din țară pentru a participa la Liturghia Arhierească oficiată...

Monument al eroilor, sfințit în parohia Nimigea de Sus

Monument al eroilor, sfințit în parohia Nimigea de Sus

Joi, 5 mai 2016, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, în Parohia Nimigea de Sus, a avut loc dezvelirea şi sfinţirea monumentului eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă în Primul şi Al Doilea Război Mondial. Ceremonialul a început cu...