A treia parte a Canonului cel Mare, la Biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Mănăștur

de | mart. 17, 2021 | Actualitatea religioasă

Miercuri, 17 martie 2021, în a treia zi din Postul Mare, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit a treia parte a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

Alături de ierarh au slujit: diaconul Sergiu-Iustin Pop, secretarul de cabinet al ierarhului, preotul paroh Dan Cismaș și preotul coslujitor Nicolae Maja.

La finalul slujbei, Părintele Episcop-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură.

Joi, 18 martie, la Catedrala Ortodoxă din Turda, ierarhul va citi ultima parte a Canonului cel Mare.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul se citește în prima săptămână din Postul Paștilor, în patru părți, în zilele de luni, marți, miercuri și joi, în cadrul Pavecerniței Mari. De asemenea, în miercurea din săptămâna a cincea din Postul Mare, se citește integral, în cadrul slujbei numite „Denia Canonului cel Mare”.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele

Hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele

La sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, vineri, 8 septembrie 2023, Mănăstirea de la Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud, situată în Pasul Tihuța, la cota 1200, la granița dintre Transilvania și Bucovina, și-a sărbătorit hramul, în prezența Înaltpreasfințitului...

Sărbătoarea „Nașterii Maicii Domnului”, la Mănăstirea de la Nicula

Sărbătoarea „Nașterii Maicii Domnului”, la Mănăstirea de la Nicula

La Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, județul Cluj, vineri 8 septembrie 2023, când Biserica  Ortodoxă sărbătorește Nașterea Maicii Domnului, Sfânta Liturghie a fost oficiată, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, de Arhim....