Absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, promoția 2020, au depus jurământul de credință

de | iul. 7, 2020 | Actualitatea religioasă

Absolvenții specializărilor de licență și master din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au depus jurământul de credință ortodoxă, marți, 7 iulie 2020, începând cu ora 19:00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

Momentul solemn a avut loc în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, și a cadrelor didactice ale instituției de învățământ teologic.

După săvârșirea slujbei de Te Deum, oficiată de îndrumătorul de an al absolvenților promoției 2020, pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii doctorale „Isidor Todoran” din cadrul facultății, studenții absolvenți au depus jurământul de credință şi de fidelitate faţă de Biserica Ortodoxă.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învăţătură, în cadrul căruia a vorbit despre importanța misiunii lor, pornind de la îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos, din Evanghelia după Ioan, capitolul 15, versetul 16, care zice: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu”.

„Vă dorim din tot sufletul ca slujirea aceasta, pe care doriți să o îmbrățișați, să vă aducă bucurie. Și nu uitați că nu cuvintele mele sau ale dascălilor dumneavoastră sunt foarte, foarte importante, ci cuvântul Lui, al Domnului Iisus Hristos, Care vă cheamă la misiune: «Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână». Într-o lume în care e nevoie, o lume care se secularizează, tare ne dorim ca roada dumneavoastră să rămână, iar rezultatele misiunii dumneavoastră să fie pe măsura nevoilor lumii acesteia și să vă aducă bucurie sufletească. Îl rugăm pe Dumnezeu să vă ajute în tot ceea ce veți face de acum înainte!”

De asemenea, decanul instituției, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, a dat citire catalogului și i-a declarat licențiați în teologie, respectiv absolvenți ai studiilor universitare de masterat.

Evenimentul s-a desfășurat cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Istoricul instituției de învățământ 

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca îşi are începuturile în anul 1924, prin înfiinţarea Institutului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, de către vrednicul de pomenire Episcopul Nicolae Ivan.

După o istorie frământată, în care activitatea institutului a fost chiar sistată (între 1952-1990), potrivit protocoalelor încheiate între Ministerul Învăţământului şi Patriarhia Română, începând din anul universitar 1992-1993, Institutul Teologic din Cluj, reînființat în 1990, a fost integrat în Universitatea Babeş-Bolyai, primind numele de Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca.

Astăzi, Facultatea oferă 4 specializări la nivel licență:

  • Teologie Pastorală
  • Teologie Didactică
  • Teologie Asistență Socială
  • Artă sacră

4 specializări la nivel master:

  • Artă Sacră – conservarea, restaurarea şi crearea bunurilor culturale
  • Bioetica – Morală, Etică şi Deontologie
  • Consiliere Pastorală şi Asistenţă Psihosocială
  • Istoria religiilor – Geopolitica religiilor monoteiste (creștinism, iudaism, islam)

10 specializări la nivel doctorat:

  • Spiritualitate Ortodoxă
  • Muzică bisericească și Ritual
  • Teologia Vechiului Testament, cu elemente de arheologie biblică și limbă ebraică
  • Studiul biblic și exegetic al Noului Testament
  • Istoria Bisericii Ortodoxe Române, cu noțiuni de paleografie
  • Misiologie și Ecumenism
  • Istorie Bisericească Universală
  • Morală Creștină,
  • Teologie Pastorală
  • Drept Canonic Ortodox

Mai multe fotografii AICI 

Absolvenții specializărilor de licență și master din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Marţi, 7 iulie 2020

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Liturghie Arhierească la Parohia Bocșița, Episcopia Sălajului

Liturghie Arhierească la Parohia Bocșița, Episcopia Sălajului

Duminică, 21 iunie 2015, în duminica a treia după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Parohia Bocșița, Protopopiatul Zalău. Alături de Preasfinția Sa au slujit...

Film documentar despre viața părintelui Gheorghe Calciu, lansat la Cluj

Film documentar despre viața părintelui Gheorghe Calciu, lansat la Cluj

Filmul „7 Cuvinte. Povestea unui biruitor”, regizat de Andrei Negoiță Zagorodnăi, a fost lansat joi, 18 iunie 2015, în premieră la Cluj-Napoca. Evenimentul, la care au participat câteva sute de tineri, a avut loc în Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea...

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Preoții din protopopiatul Bistrița au aflat marți, 16 iunie 2015, cum pot accesa fonduri europene în vederea derulării unor proiecte de economie socială. Ei au fost informați în cadrul ședinței lunare care s-a desfășurat de la ora 11, sub coordonarea părintelui...

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Poetul Mihai Eminescu a fost comemorat la Cluj-Napoca, luni, 15 iunie 2015, în contextul împlinirii a 126 de ani de la moartea sa. Festivitățile au început la ora 10:30 în faţa Teatrului Naţional, la statuia poetului. Au luat parte la momentul omagial zeci de clujeni,...