Acad. Dr. Ing. Horia Colan (11 mai 1926 – 24 iulie 2017)

de | mai 11, 2021 | Personalitatea zilei

Originar din Covasna (n. 11 mai 1926), Horia Colan a urmat studiile liceale la Arad și universitare la Timișoara, unde a absolvit, în 1941, cursurile Facultății de Electromecanică a Școalii Politehnice.

Imediat după absolvirea facultății a devenit asistent universitar, apoi șef de lucrări, conferențiar și profesor la Catedra de Știința și Tehnologia Materialelor din cadrul Institutului Politehnic din Cluj-Napoca, fiind șeful acestei catedre între 1971-1985.

Prestanţa profesională, corectitudinea și moralitatea sa au fost principalele argumente care au determinat alegerea ca Rector al Universităţii Tehnice din ClujNapoca imediat după 1989 și Preşedinte al Consiliului Rectorilor din Cluj-Napoca (1990-1992).

A fost, de asemenea, șeful Centrului de Cercetări pentru Metalurgia Pulberilor și, din 1977, conducător ştiinţific de doctorat în specialităţile Metalurgie fizică, Ştiinţa materialelor şi Istoria ştiinţelor tehnice. Din 1993 a fost expert în cadrul Commission of the European Communities, Bruxelles pentru EC TEMPUS Office.

Inginer mecanic şi electrotehnic, Horia Colan s-a specializat în metalurgia fizică și tehnologia metalelor, cu performanțe deosebite în domeniul cercetării. Activitatea sa științifică se concretizează în peste 200 de lucrări publicate în țară și în străinătate, în care a abordat o problematică variată în știința materialelor, metalografie, difuzia metalelor, tratamente termice, metalurgia pulberilor. Tehnologia metalelor (2 vol.), Metalurgia pulberilor, Studiul metalelor şi tratamente termice, Tehnologia fabricării pieselor sinterizate din pulberi metalice,

Studiul metalelor, Materials Research Development and Applications sunt numai câteva dintre titlurile fundamentale ale operei sale științifice. Este autorul a 3 brevete naționale.

A fost, deopotrivă, preocupat de istoria științei și tehnicii. Din 1958 a fost membru al Comitetului Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii, iar din 1991 vicepreşedinte al acestui Comitet și Preşedintele Diviziei de Istoria Tehnologiei.

Este autorul unor importante capitole dedicate acestui domeniu, precum Ştiinţele tehnice în Transilvania, La création de la science des matériaux, Histoire de la métallurgie des poudres en Roumanie, son développment scientifique et industriel și coautor al lucrării La technologie au risque de l’histoire etc.

A fost laureat cu 4 premii ale Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei pentru cercetare ştiinţifică în anii 1958, 1961, 1963 şi 1968 și cu Premiul de excelenţă al Lions International pentru Ştiinţe Tehnice, în 2002. A primit titlul Doctor of Engineering (Materials Science and Powder Metallurgy) Honoris Causa la Universitatea Internaţională „Pro Deo” din New York, în 1994, și tiltul Doctor honoris causa al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, 2003, Universității Tehnice din Cluj-Napoca, 2007, Universității „Transilvania“ din Brașov, 2007.

A fost ales Preşedinte de Onoare al Societăţii de Metalurgia Pulberilor din România (1990), Membru de Onoare al Société Francaise de Métallurgie et de Matériaux (1991), Membru de Onoare al AGIR (1993), Membru de Onoare al Senatului Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (1997), Membru de Onoare al Federaţiei Inginerilor Metalurgişti din România (2001)

În 1997 a fost numit Cetăţean de onoare al Municipiului Cluj-Napoca.

Statul francez i-a acordat în 1999 înalta distincție Chevalier de l’Ordre des Palmes Académiques, „pentru servicii aduse culturii franceze“, iar în 2002 Președinția

României i-a conferit titlul de Cavaler al Ordinului Naţional „Serviciul Credincios“.

În anul 1991 a fost ales membru corespondent al Academiei Române și ulterior membru titluar al acestei academii.

Distinsul Academician Prof. Dr. Ing. Horia Colan, personalitate marcantă a științei și culturii românești, a trecut la cele veșnice în seara zilei de luni, 24 iulie 2017, la Cluj-Napoca.

Ultimele articole

Émile Zola – romancier francez

Émile Zola – romancier francez

Émile Zola este unul din cei mai populari romancieri francezi. Printre titlurile sale se numără „Germinalul”, „Nana” sau „La paradisul femeilor”. Émile Zola s-a născut la data de 2 aprilie 1840 în Paris. Tatăl său era inginer civil și a fost angajat să construiască...

Miron Costin – cronicar român

Miron Costin – cronicar român

Miron Costin a fost un boier, diplomat, dregător și important cronicar moldovean. Cea mai cunoscută operă a sa este „Letopisețul Țării Moldovei de la Aron vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche”, în care continuă să relateze istoria poporului nostru din momentul...

Elena Farago –  poeta copiilor

Elena Farago – poeta copiilor

Poetă română care nu s-a bucurat de o copilărie frumoasă dar care a compus poezii pentru copii. Aceasta a fost Elena Farago. S-a născut pe 29 martie 1878, într-o familie de greci din Bârlad, fiica lui Francisc şi Anastasia Paximade. A fost rodul căsniciei acestei...

Mai multe din Personalitatea zilei
Traian Vuia (17 august 1872 – 2 septembrie 1950)

Traian Vuia (17 august 1872 – 2 septembrie 1950)

Pionier al aviației mondiale, inventator și constructor de aparate de zbor și motoare, Traian Vuia s-a născut la 17 august 1872 în județul Timiș. A fost un elev eminent și a absolvit liceul din Lugoj ca șef de promoție.Pasionat de mecanică, încă din copilărie studia...

J. R. R. Tolkien (3 ianuarie 1892 – 2 septembrie 1973)

J. R. R. Tolkien (3 ianuarie 1892 – 2 septembrie 1973)

„Bineînţeles că Stăpânul inelelor este în mod fundamental o operă religioasă şi catolică” spunea autorul celebrei trilogii, cunoscută azi mai ales în urma ecranizărilor din ultimii ani. J.R.R Tolkien, a fost un scriitor, poet, filolog și profesor universitar britanic,...

Ion Theodorescu-Sion și Aron Cotruș

Ion Theodorescu-Sion și Aron Cotruș

Ion Theodorescu-Sion a fost un cunoscut pictor român, născut la data de 2 ianuarie 1882 în Ianca-Brăila şi decedat la data de 31 martie 1939, București. Ion Theodorescu-Sion face parte din generația inovatoare de pictori de la începutul secolului al XX-lea, care...