Acad. dr. ing. Horia Colan, condus pe ultimul drum de numeroși oameni de cultură și profesori universitari

de | iul. 27, 2017 | Actualitatea religioasă

Numeroși academicieni, oameni de cultură și profesori universitari l-au condus joi, 27 iulie 2017, pe ultimul drum pe Academicianul dr. ing. Horia Colan, care a trecut la cele veșnice la vârsta de 91 de ani.

Slujba de înmormântare a avut loc de la ora 10:30 în foaierul Casei Universitarilor și a fost oficiată de un sobor de preoți.

Calitatea marelui om de cultură și contribuția sa în științe, în lumea academică și în viața comunității a fost subliniată de părintele conferențiar Ioan Bizău, în mesajul de condoleanțe transmis familiei și tuturor celor care l-au iubit și l-au apreciat pe academicianul Horia Colan, la momentul petrecerii sale pe ultimul drum:

„Cei care l-ați evocat pe domnul profesor Horia Colan aproape toți ați pus accent, ați subliniat participarea sa nobilă, vrednică, luminoasă, ziditoare, la viața comunității. Ați evocat, chiar și cei care sunteți mai puțin familiarizați cu viața bisericească, ați evocat participarea lui la viața comunității creștine. Am rămas tare impresionat de lucrul acesta. Mesajele frumoase, mesajele de mare căldură, de mare înțelepciune pe care le-ați transmis și care toate împreună alcătuiesc o parte din marea lecție pe  care profesorul Horia Colan a oferit-o o viață întreagă și continuă să o ofere”, a sublinat părintele conferențiar Ioan Bizău.

Distinsă personalitate academică și științifică a lumii inginerești, Academicianul Horia Colan a trăit o viață pusă în slujba învățământului și a cercetării științifice românești.

Astăzi, i-au mulțumit și l-au comemorat numeroși academicieni și profesori universitari, reprezentanți ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca și ai Academiei Române.

Acad. Horia Colan, o viață în slujba științei și a comunității

Acad. dr. ing. Horia Colan, condus pe ultimul drum de numeroși oameni de cultură și profesori universitariAcademicianul dr. ing. Horia Colan a fost unul dintre fondatorii Universității Tehnice din Cluj-Napoca, intrând în corpul didactic al acesteia încă din anul 1950. A parcurs toate treptele didactice la catedra de Știința și Tehnologia Materialelor. Din anul 1977 a devenit conducător de doctorat coordonând numeroase teze ale unor cercetători din învățământ, cercetare și producție.

Academicianul Horia Colan s-a specializat în metalurgia fizică și tehnologia materialelor, domenii în care a avut performanțe deosebite. Activitatea sa științifică se concretizează în peste 250 de lucrări publicate în țară și în străinătate dar și prin numeroase cărți fundamentale pentru domeniile de care s-a ocupat.

Moralitatea și prestanța profesională au fost argumentele pentru care domnia sa a fost ales democratic ca primul rector al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, după Revoluție. Mai mult, domnia sa a coordonat în calitatea de președinte al Consilului Rectorilor din Cluj-Napoca acest consiliu, în perioada 1990-1992. Aceste calități completate în opera științifică prestigioasă, cu vizibilitatea internă și internațională au făcut ca domnia sa să fie ales în anul 1991 membru corespondent al Academiei Române și ulterior membru titluar al acestei academii.

Domnia sa a fost primul cadru didactic al Universității Tehnice din Cluj-Napoca ales în cel mai înalt for național de consacrare științifică și culturală a țării. A avut o contribuție deosebită la fondarea Academiei de Științe Tehnice din România, fiind ales încă de la înființare, președintele secției de Știința și Ingineria Materialelor.

Și-a dedicat întreaga sa viață învăţământului universitar şi cercetării, fiind un profesor și model profesional pentru generații de studenți ai Almei Mater Napocensis, au transmis membrii Universității Tehnice din Cluj-Napoca.

Dumnezeul să-l odihnească în pace!

Ultimele articole

Hramul Parohiei „Sfântul Dumitru” din Florești

Hramul Parohiei „Sfântul Dumitru” din Florești

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, marți, 26 octombrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfântul Dumitru” din Florești,...