Academia Română organizează un colocviu internațional la 100 de ani de la prima ediție a Congresului de bizantinologie

de | aug. 24, 2024

Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române în colaborare cu Societatea Română pentru Studii Bizantine și Muzeul Național de Artă al României organizează un colocviu internațional cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la prima ediție a Congresului de studii bizantine de la București.

Evenimentul, intitulat „Centenarul congreselor de studii bizantine (1924-2024), va avea loc în Sufrageria Regală din spațiile istorice ale Muzeului Național de Artă al României, în perioada 4-5 septembrie.

Manifestarea își propune să evidențieze importanța Congresului de bizantinologie de la București, organizat în 1924 de Nicolae Iorga, pentru dezvoltarea studiilor bizantine la nivel global și va reuni peste 20 de specialiști în domeniu din întreaga lume.

„Lucrările colocviului vor evidenția locul însemnat pe care știința românească l-a avut și continuă să-l aibă, după un secol, în cadrul studiilor bizantine, un domeniu de o însemnătate aparte pentru istoria culturii românești”, au transmis reprezentanții Academiei Române.

În deschiderea manifestării vor lua cuvântul: acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, prof. Antonio Rigo, președintele Asociației Internaționale de Studii Bizantine, dr. Călin-Alexiu Stegerean, directorul Muzeului Național de Artă al României, dr. Daniel Cain, directorul Institutul de Studii Sud-Est Europene, și dr. Andrei Timotin, președintele Societății Române de Studii Bizantine.

Accesul la eveniment este gratuit, în limita locurilor disponibile. Lucrările colocviului vor fi prezentate în limbile franceză și engleză și vor putea fi urmărite live pe platforma Zoom.

Datele de conectare la platformă urmează a fi transmise ulterior.

Foto credit: Muzeul Național de Artă al României

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Comunicate de presă
Ziua Internațională Alzheimer marcată la Cluj

Ziua Internațională Alzheimer marcată la Cluj

Consiliul Județean Cluj, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Cluj organizează în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, prin Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca, o serie de evenimente...

Peste 30.000 de participanți la Festivalul Stradal WonderPuck 8

Peste 30.000 de participanți la Festivalul Stradal WonderPuck 8

Cea de-a opta ediție a Festivalului Stradal WonderPuck a reunit în centrul Clujului și în Parcul Poligon din Florești la manifesările desfășurate între 6 și 8 septembrie 2024 peste 30.000 de spectatori. Ultimele trei zile ale vacanței de vară le-au adus micilor...

Transport public gratuit pentru elevi ȋn anul școlar 2024-2025

Transport public gratuit pentru elevi ȋn anul școlar 2024-2025

Elevii ȋnscriși ȋn anul școlar 2024-2025 ȋn unităţile de ȋnvăţământ preuniversitar (primar, gimnazial, liceal şi postliceal) acreditat/autorizat din Municipiul Cluj-Napoca și comunele din Zona Metropolitana (Florești, Baciu, Apahida, Gilău, Ciurila, Feleacu, Chinteni,...

CURSURI PENTRU FORMAREA CÂNTĂREȚILOR BISERICEȘTI 2024-2025

CURSURI PENTRU FORMAREA CÂNTĂREȚILOR BISERICEȘTI 2024-2025

Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă și Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, organizează o nouă serie de pregătire a cântăreților bisericești. Calendarul cursurilor:...