Academicianul Sorin Dumitrescu, discipol al pr. Constantin Galeriu, a trecut la Domnul

de | dec. 22, 2024

Academicianul Sorin Dumitrescu, fost discipol al pr. Constantin Galeriu, a trecut la Domnul duminică dimineață, la vârsta de 78 de ani.

Pictor, grafician, profesor și editor, Sorin Dumitrescu s-a născut în data de 18 martie 1946, fiind printre cei mai importanți artiști ai generației sale. A urmat cursurile Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” în perioada 1959-1963, iar între 1964 și 1970 a fost student la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, la secția Pictură, sub îndrumarea marelui maestru Corneliu Baba.

Dincolo de activitatea artistică, Sorin Dumitrescu a avut un impact major și în domeniul educațional și cultural. În 1992, a înființat Fundația Anastasia, o instituție culturală dedicată promovării valorilor spirituale și culturale, care a devenit, de-a lungul decadelor, un adevărat pilon al culturii românești postcomuniste.

Sub coordonarea sa, fundația a publicat peste 400 de titluri până în anul 2002, a realizat mai mult de 250 de documente video și a organizat peste 60 de expoziții de artă, atât de grup, cât și personale, la Galeria Catacomba.

În 2004, Fundația Anastasia a devenit organizație de interes public, iar în 2005, Sorin Dumitrescu a obținut titlul de doctor în arte vizuale la Universitatea de Arte din București.

Foto credit: Radio Renașterea / Darius Echim

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Patriarhia română
2025, un an important pentru Biserică: Date de reținut

2025, un an important pentru Biserică: Date de reținut

În anul 2025, Biserica Ortodoxă Română aniversează un secol de la ridicarea la rangul de patriarhie și 140 de ani de la acordarea autocefaliei de către Patriarhia Ecumenică.  Între principalele manifestări legate de Anul Centenar al Patriarhiei Române se numără...