foto: doxologia.ro

Între izvoarele de mâna întâi pentru înţelesul semnificaţiei sărbătorilor se înscriu, cu nebănuit de mare folos, acatistele şi icoanele care le sunt consacrate. Practic, acatistul descrie în versuri evenimentul sfânt din calendar, fie că este vorba de un praznic împărătesc, legat de Persoanele Preasfintei Treimi, fie de o sărbătoare dedicată Maicii Domnului şi sfinţilor. Icoana, la rândul ei, surprinde în imagini cele mai semnificative detalii privitoare la acelaşi sfânt eveniment. De aceea, în cuvântul nostru dedicat Acoperământului Maicii Domnului vom păşi pe firul acatistului, dar vom evidenţia şi câteva detalii ce ţin de erminia icoanei.

ACATISTUL, ca alcătuire liturgică, reprezintă, întâi de toate, o modalitate sfântă de rugăciune, deosebit de reconfortantă. În acelaşi timp, ne şi introduce, discret, în tainițele sărbătorii. Pentru ilustrare, începem cu „troparul”: „Astăzi poporul cel bine-credincios, luminat prăznuim, umbriți fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, și căutând către prea cinstită icoana ta cu umilință grăim: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău Acoperământ, și ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre”.

Propriu-zis, troparul ne oferă o sinteză a semnificaţiilor sărbătorii, anunţând, iată, minunea despre care vom vorbi, dar pomenind şi de „cinstita icoană”. Păşind, mai departe, pe treptele acatistului, facem un mic popas în dreptul Condacului 1: „Împărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica cea din Vlaherne și se ruga pentru cei din întuneric…”

„A venit oarecând la rugăciune în biserica din Vlaherne…”. Prin aceste cuvinte, ni se anunţă, de fapt, minunea consemnată în Sinaxare şi Vieţile Sfinţilor, pe care noi o amintim acum în rezumat: Pe vremea împăratului Leon Filozoful (886-912), numit şi Înţeleptul, Constantinopolul era ameninţat de primejdia unei mari invazii. Ca şi în alte situaţii similare, poporul drept-credincios se adună în bisericile oraşului pentru rugăciune. În biserica din cartierul Vlaherne, între cei care se rugau stăruitor se afla şi Sfântul Andrei “cel nebun pentru Hristos”, dimpreună cu ucenicul său Epifanie. Către orele patru dimineaţa, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh şi rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ţinut în mâini deasupra capetelor credincioşilor. În jurul ei se aflau apostolii, sfinţii şi mucenicii. Maica Domnului a înaintat până în mijlocul Bisericii, a îngenuncheat, cu chipul brăzdat de lacrimi, și a rămas vreme îndelungată în rugăciune. Apoi și-a ridicat acoperământul (vălul) și l-a întins peste popor, ca pentru a-l ocroti. Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos a zis către ucenicul sau iubit, Epifanie: „O vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume?” Iar Epifanie a zis: „O văd, Părinte, şi mă minunez!”.
Reacţia spontană a celor doi sfinţi este redată mai explicit în Condacul al 2-lea: „Sfântul Andrei cu Epifanie, văzându-te în biserică, în văzduh, rugându-te lui Dumnezeu pentru creștini, au cunoscut că ești Maica lui Hristos Dumnezeul nostru și, căzând la pământ, cu credință s-au închinat sfântului tău Acoperământ, cântând: Aliluia!”

Mai departe, istoria şi spiritualitatea bizantină consemnează faptul că după această arătare miraculoasă a Maicii Domnului, primejdia invaziei străine a fost îndepărtată, iar orașul a fost cruțat de suferință și de vărsarea de sânge.

Versurile din acatist, pe care le vom evoca în continuare, ilustrează ocrotirea de care se bucură din partea Maicii Domnului creştinii evlavioşi, care o cinstesc după cuviinţă:
„Bucură-te, binecuvântarea caselor și a familiilor evlavioase… (Icos 3); Bucură-te, ceea ce cu înțelepciunea ta ne împiedici din calea cea rea a păcatelor și a patimilor… (Icos 8); Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!” (versul-refren de la finalul fiecărui Icos). Şi exemplele pot continua.

ICOANA sărbătorii, deşi ne apare în imagini uşor diferite, are în compoziţie, în general, următoarele elemente: Născătoarea de Dumnezeu este înfăţişată stând deasupra credincioșilor, cu mâinile ridicate la rugăciune. În cele două părți sunt reprezentaţi îngeri, mai jos, în partea dreaptă, apar Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos și ucenicul său Epifanie, iar alături de ei sunt înfățișați cei doisprezece Apostoli, episcopi, sfinte femei, monahi și mucenici. Maica Domnului întinde maforionul (vălul) asupra credincioșilor adunați. Sub chipul Maicii Domnului, stă un sfânt tânăr, Roman Melodul, pomenit în calendar tot la 1 octombrie, îmbrăcat în stihar diaconesc, iar în mâna stângă având un sul de hârtie desfășurat, pe care este înscris textul condacului în cinstea Născătoarei de Dumnezeu care se cântă la Naşterea Domnului (Fecioara astăzi…). În imagine mai apar corul bisericii și, alături de el, împăratul Leon Înţeleptul, împreună cu împărăteasa și patriarhul Constantinopolului…

Odată cu această reprezentare conformă cu datele sărbătorii, pe care am numi-o „clasică”, merită să ştim că una dintre cele mai impresionante imagini ale Maicii Domnului, în slujirea ei de ocrotitoare a drept-credincioşilor creştini, o găsim la Mănăstirea Govora din judeţul Vâlcea. Icoana se numeşte „Maica Domnului cu aripi” şi se află deasupra uşii de la intrarea în sfântul locaş, pictată aproximativ în anii 1700-1711 de zugravii Şcolii brâncoveneşti de la Horezu.

Imaginea o înfăţişează pe Maica Domnului având pe cap coroană împărătească, îmbrăcată în veşminte împărăteşti, cu aripi larg deschise, iar sub ele o mantie mare întinsă deasupra poporului, reprezentat prin ierarhi, preoţi, domnitorul cu doamna ţării, boieri, oameni de rând… Această compoziţie pare a fi inspirată din capitolul al 12-lea al Apocalipsei, cu deosebire din versetele 1 şi 14: „Şi s-a arătat din cer un semn mare: o femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele… / Şi femeii i s-au dat cele două aripi ale marelui vultur, ca să zboare în pustie…”

*

Mai presus de aceste sumare explicaţii, vă îndemnăm să aveţi în atenţie personală, evlavioasă, şi acatistul, şi icoana sărbătorii. Acatistul, prin citirea lui într-un ceas de tihnă sufletească; icoana, prin procurarea ei pentru a o aşeza la loc de cinste în case, spre închinare cu evlavia cuvenită. Dacă timpul şi posibilităţile îngăduie, vă îndemnăm să faceţi un pelerinaj şi la Schitul Pocrov, nu departe de Mănăstirea Neamţ din Moldova. „Pocrov” este cuvântul slav pentru românescul „Acoperământ” al Maicii Domnului, rânduit ca hram al Schitului de Sfântul Ierarh Pahomie al Romanului (1671-1724), născut în Gledin (Bistriţa-Năsăud) – primul ctitor al sfântului aşezământ. Încheiem acum, dând slavă lui Dumnezeu şi exprimându-ne recunoştinţa pentru ocrotirea de care ne bucurăm din partea Maicii Preacurate, evocând încă o dată versul-refren al acatistului: „Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!” Amin.

Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Gordon

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca