Acțiune de ecologizare la Răchițele

de | apr. 19, 2019 | Activități parohiale

Din respect pentru marele dar al creației, grupul Păstrătorii Tradițiilor din Răchițele, coordonat de preoteasa Mărioara Boc, a desfășurat joi, 18 aprilie 2019, campania Hai, să avem satul curat!

La această activitate de ecologizare au participat alături de membrii grupului și alți enoriași din Parohia Răchițele, Protopopiatul Huedin, iubitori de natură și curățenie, precum și elevi și cadre didactice ai Școlii gimnaziale din Răchițele. Efortul cel mai mare a fost depus de către membrii grupului Păstrătorii Tradițiilor Răchițele, care s-au împărțit pe cele trei văi ale satului și au muncit de la ora 10:00 până la ora 20:00, adunând zeci de saci de gunoaie.

Prin această acțiune de ecologizare s-a dorit responsabilizarea locuitorilor, pentru ca pe viitor, aceștia să păstreze natura curată și să protejeze mediul natural.

Pr. Lupuțan Dan

Ultimele articole

02 februarie – (†) Întâmpinarea Domnului (Stratenia)

02 februarie – (†) Întâmpinarea Domnului (Stratenia)

La 40 de zile după Naşterea Domnului Iisus Hristos din Fecioara Maria (prăznuită în 25 decembrie), cinstim ziua aducerii Pruncului Iisus la templul din Ierusalim, de Preasfânta Lui Maică şi de Dreptul Iosif, care ascultau și împlineau porunca Legii vechi. În această...

Campania „Daruri pentru vacanță” în Protopopiatul Cluj I

Campania „Daruri pentru vacanță” în Protopopiatul Cluj I

Mai mulți copii din parohiile Protopopiatului Cluj I au primit pachete cu rechizite și jucării în cadrul campaniei „Daruri pentru vacanță”.   Timp de două săptămâni, Protopopiatul Cluj I, în parteneriat cu un sponsor clujean, a distribuit 150 de pachete în parohiile...

Tineri premiați în biserica parohiei Telcișor

Tineri premiați în biserica parohiei Telcișor

Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din parohia Telcișor, protopopiatul Năsăud, a găzduit duminică, 25 Iunie 2017, festivitatea de premiere a copiilor și a tinerilor care au participat la atelierele de pictură desfășurate în colaborare cu Liceul Tehnologic...

Tradiții de Sânzâiene, la Mociu

Tradiții de Sânzâiene, la Mociu

Creștinii sărbătoresc în fiecare an la 24 iunie, nașterea Sf. Ioan Botezătorul, sărbătoare cunoscută în popor sub numele de Sânzâiene. Numele de „Sânzâiene” vine de la zeița romană Santa Diana patroana vânătorilor și a pădurilor. Semnificația acestei sărbători este...