Acțiune de ecologizare la Răchițele

de | apr. 19, 2019 | Activități parohiale

Din respect pentru marele dar al creației, grupul Păstrătorii Tradițiilor din Răchițele, coordonat de preoteasa Mărioara Boc, a desfășurat joi, 18 aprilie 2019, campania Hai, să avem satul curat!

La această activitate de ecologizare au participat alături de membrii grupului și alți enoriași din Parohia Răchițele, Protopopiatul Huedin, iubitori de natură și curățenie, precum și elevi și cadre didactice ai Școlii gimnaziale din Răchițele. Efortul cel mai mare a fost depus de către membrii grupului Păstrătorii Tradițiilor Răchițele, care s-au împărțit pe cele trei văi ale satului și au muncit de la ora 10:00 până la ora 20:00, adunând zeci de saci de gunoaie.

Prin această acțiune de ecologizare s-a dorit responsabilizarea locuitorilor, pentru ca pe viitor, aceștia să păstreze natura curată și să protejeze mediul natural.

Pr. Lupuțan Dan

Ultimele articole

Sfântul Nectarie din Eghina – Făcătorul de minuni

Sfântul Nectarie din Eghina – Făcătorul de minuni

Secolul XX, deși copleșit de o nemaivăzută recrudescenţă a răului, prin convulsii sociale, războaie sau regimuri totalitare, a fost marcat totodată și de parcursul spiritual al unor sfinţi de excepţie. A fost o modalitate prin care Dumnezeu a compensat lucrarea...

Școala de vară la parohia „Sf. Dumitru”, Florești

Școala de vară la parohia „Sf. Dumitru”, Florești

În perioada 6 – 10 august 2018, la Parohia Ortodoxă Română “Sfântul Dumitru” din Florești, Protopopiatul Cluj I, s-a desfășurat a patra ediție a Școlii de vară pentru copii. În cele 5 zile, cei 60 de copii prezenți, cu vârste între 7 și 14 ani, au participat la...

Parohia Gherla 3 își va cinsti ocrotitorii joi

Parohia Gherla 3 își va cinsti ocrotitorii joi

Mănăstirea Nicula și hramul acesteia s-au înscris adânc în conștiința credincioșilor din Municipiul Gherla. Orașul e în maximă fierbere în această perioadă. Gherlenii sunt gazde bune pentru pelerinii veniți, de peste tot, la marea prăznuire de la Nicula. Astfel, ei...

Seară duhovnicească în Parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului”

Seară duhovnicească în Parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului”

Seară de seară credincioșii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” în rugăciune și evlavie își pleacă capetele spre a o ruga pe Maica Domnului să se milostivească spre noi, izbăvindu-ne din păcate, din necazuri și nevoi. În acest post am avut plăcerea de a fi mângâiați...

Pelerinajul tinerilor din Parohia Ocnița

Pelerinajul tinerilor din Parohia Ocnița

În plină vacanță de vară a avut loc pelerinajul anual al tinerilor din Parohia Ocnița, Protopopiatul Bistrița. La această manifestare au luat parte tinerii care participă în mod constant la programul catehetic săptămânal „Tinerii în Biserică”, membrii Corului „Preot...

Pelerinaj pentru credincioşii Parohiei Ilva Mică

Pelerinaj pentru credincioşii Parohiei Ilva Mică

Marţi, 31 iulie 2018, Parohiile Ilva Mică I şi Ilva Mică Someş au organizat un pelerinaj de o zi pentru credincioşii din localitate, cu scopul de a întări credinţa şi a împrospăta viaţa spirituală a comunităţii. Astfel, 110 credincioşi din cele 2 parohii din Ilva...