Acțiuni caritabile în Parohia „Nașterea Domnului”, din Cluj-Napoca

de | apr. 8, 2017

Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, întâmpină praznicul Sfintelor Paști, atât prin înmulțirea rugăciunii, prin post, participarea la sfintele slujbe cât și prin acțiuni caritabile îndreptate spre cei care au nevoie de mângâiere și ajutor material.

În perioada premergătoare Săptămânii Sfintelor Pătimiri, 30 de familii cuprinse în Proiectul de ajutoare al Parohiei au primit pachete cu alimente (ulei, zahăr, orez, făină, mălai, paste, ouă și cozonac) donate de un grup de tineri inimoși din parohie, care au dorit să aducă o mică bucurie în casele semenilor lor.

Grădinița „Lumea copiilor” din Cluj-Napoca (dir. prof. Livia Pojar) sub coordonarea doamnelor profesor Georgeta Plăcintar și Simona Crișan, a continuat proiectul de ajutorare a copiilor din Centrul de recuperare psihoneuromotorie pentru copii cu handicap „Sfânta Irina” –Turda.  În parteneriat cu Parohia „Nașterea Domnului”, au fost dăruite copiilor de aici dulciuri și jucării.

Ca în fiecare an, în Duminca Floriilor, anul acesta în 9 aprilie, se deschide Expoziția de ouă decorative și de icoane pe sticlă, realizate de copiii și tinerii de la Cercul de pictură, împreună cu coordonatoarele acestuia, Georgeta Plăcintar, Sorina Hărănguș, Ionela Szabo, Doina Mureșan, Gabriela Greble. Această expoziție are scop caritabil, continuând ajutorarea așezământului de copii „Sfântul Onufrie”, de la Mănăstirea Florești, dar și pentru susținerea activităților copiilor și tinerilor din parohie (agape, pelerinaje, materiale). Credincioșii pot să achiziționeze și să se bucure de aceste frumoase obiecte realizate de cei mici până pe 16 aprilie, de Sfintele Paști.

De asemenea, pentru tinerii și copiii din parohie a continuat Proiectul „Hristos din sufletul meu!”, sub îndrumarea părintelui Ciprian Taloș. În cadrul acestui program au fost proiectate  filme religioase, au avut loc discuții interesante și  concursuri, a transmis pentru Radio Renașterea, Asanică Marilena.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Parohia Hălmăsău, în sărbătoare

Parohia Hălmăsău, în sărbătoare

Parohia Hălmăsău din Protopopiatul Beclean, județul Bistrița-Năsăud, păstorită de părintele Doru Constantin Zaharie, și-a sărbătorit luni, 29 iunie 2015, ocrotitorii, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Sărbătoarea a început încă din ajun cu slujba Privegherii și a...

Școală de vară, în parohia Așchileu Mare

Școală de vară, în parohia Așchileu Mare

Copiii din parohia clujeană Așchileu Mare, protopopiatul Cluj I, învață în această săptămână să picteze icoane pe sticlă. De asemenea, coordonați de învățătoarele Rodica Felecan și Daniela Marcu, cos pe etamină motive populare de pe cămășile tradiționale românești....

Ateliere gratuite de împletit cruciulițe, metaniere și brățări

Ateliere gratuite de împletit cruciulițe, metaniere și brățări

Tinerii clujeni pot învăța gratuit cum se realizează cruciulițele, metanierele sau brățările. Aceasta în cadrul unor ateliere practice, care se desfășoară pe parcursul săptămânii, în mai multe parohii clujene sau la sediul Seminarului Teologic Ortodox din municipiu....

„Întâmplări cu îngeri”

„Întâmplări cu îngeri”

Copiii din parohia clujeană „Sfântul Prooroc Ilie”, care au participat timp de trei luni la activitățile din cadrul proiectului „Întâmplări cu îngeri”, au fost premiați sâmbătă, 20 iunie, 2015. Atât ei, cât și părinții lor, dar și coordonatorii activităților au primit...