Acțiuni caritabile și de voluntariat, derulate de elevii Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din Cluj-Napoca

de | dec. 12, 2018

Luni, 10 decembrie 2018, Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Cluj-Napoca a lansat proiectul de acțiune comunitară „10 FOR KINDNESS”.

Evenimentul a avut loc la „Așezământul pentru copii „Sfântul Onufrie” din Florești, jud. Cluj, între orele 16:00-18:00. Un grup de elevi din clasa a II a C, împreună cu profesoara Monica Broos și directorul școlii, profesoara Camelia Sîncrăian Pop, alături de părinți ai elevilor, au derulat prima acțiune caritabilă a proiectului. Elevii au susținut un concert de colinde și poezii de Crăciun în biserica Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului”. Apoi, au oferit cadouri copiilor de la Așezământ. Părintele Visarion Pașca, unul dintre duhovnicii Mănăstirii, le-a mulțumit copiilor și părinților și le-a vorbit despre viața Sfântului Onufrie, ocrotitorul Așezământului.

Proiectul de acțiune comunitară „10 FOR KINDNESS” are menirea de a cultiva spiritul și valorile voluntariatului în conștiința elevilor și a cadrelor didactice și de a se implica în activități de acest gen în comunitatea în care locuiesc. Totodată, dorește să-i sensibilize  pentru a veni în sprijinul copiilor cu o situație materială precară, sau care trăiesc în medii defavorizate. „Ne propunem ca în fiecare lună din acest an școlar, în data de 10,  să venim în ajutorul celor mai puțin norocoși, prin organizarea de activități împreună cu partenerii noștri. Este vorba despre activități de voluntariat, concerte caritabile, ateliere de creație, serbări sau discuții”, a precizat directorul școlii,  prof. Camelia Sîncrăian Pop.

Motto-ul proiectului  este: „Nu există prilej mai minunat pentru dăruire, decât să poți da, zi de zi, tot ce ai mai bun și mai adevărat unei ființe cu suflet deschis”.  Rabindranath Tagore

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sărbătoarea hramului în Parohia Telciu

Sărbătoarea hramului în Parohia Telciu

Parohia Ortodoxă Telciu din Protopopiatul Năsăud îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae, prăznuit în fiecare an la data de 6 decembrie. Ca în fiecare an, parohia noastră l-a cinstit și de această dată cu multă evlavie pe ocrotitorul său. Astfel, în perioada...

Eroii celor două războaie mondiale, omagiați la Teaca

Eroii celor două războaie mondiale, omagiați la Teaca

Duminică, 27 noiembrie 2022, în comuna Teaca din județul Bistrița-Năsăud, au fost cinstiți și omagiați eroii din primul și al doilea Război Mondial. Astfel, începând cu ora 10:00, în biserica parohiei ortodoxe din localitate, a fost săvârșită Sfânta Liturghie în...

Cercul preoțesc de pe Valea Tecii, reunit în satul Archiud

Cercul preoțesc de pe Valea Tecii, reunit în satul Archiud

Duminică, 27 noiembrie 2022, în satul Archiud, a avut loc întâlnirea Cercului Preoțesc de pe Valea Tecii, condus de părintele Vasile Motogna de la Teaca. Biserica Ortodoxă cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Archiud a găzduit acest moment mult dorit de...