Acțiuni umanitare în Protopopiatul Gherla, în timpul pandemiei

de | mai 4, 2020

De la începutul stării de urgenţă, Protopopiatul Ortodox Gherla a inițiat mai multe activități de susținere a celor afectați. 1500 lei au fost cheltuiți pentru asigurarea hranei mai multor persoane izolate, iar 2250 lei au fost alocați pentru dotarea cu materiale de protecție a personalului de la Ambulanța Gherla. Totodată, au fost susținut financiar unui grup de liceeni care a confecționat viziere pentru nevoile aceluiași serviciu de Ambulanță și ale Spitalului Municipal Gherla.

Protopopiatul a susținut cu 26.500 lei (4 500 lei Parohia Gherla 3, 13 000 lei Parohia Cătina, 9 000 lei  direct în contul beneficiarei), familia unei fetițe de doi ani din Parohia Cătina, care a trecut printr-o operație oftalmologică, intervenție chirurgicală peste puterea financiară a părinților. În același timp, a fost demarată construirea unei case în localitatea Sântejude Vale, pentru o familie cu 4 membri bolnavi, fără posibilități financiare, a căror locuință actuală se află într-un stadiu avansat de degradare.

„În total, exceptând cheltuielile de întreținere a proiectelor sociale existente înainte de pandemie, în Protopopiatul Gherla s-au desfășurat acțiuni umanitare în valoare de: 30 250 lei. Această sumă e o contribuție modestă, raportată la nevoile oamenilor în această perioadă, însă în spatele ei se află cele mai puternice sentimente de dragoste și solidaritate, virtuți specifice creștinismului și care descriu cel mai bine misiunea dintotdeauna a Bisericii”, au precizat reprezentanții Protopopiatului.

Protopopiatul Gherla se desfășoară constant mai multe proiecte filantropice, dedicate celor nevoiași. Proiectul Socio-Educativ „Sfântul Stelian”, coordonat de Protopopiat și Parohia Gherla III, oferă în fiecare duminică o masă caldă pentru zeci de bătrâni singuri și vulnerabili, prin intermediul Parohiei Gherla IV și Fundația Creștină și de Caritate „Sfântul Nicolae” Gherla. De asemenea, parohiile menționate susțin și adăpostul pentru oamenii străzi de la Cabana Brădet.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Voluntari pentru Colecta Națională de Alimente, din decembrie

Voluntari pentru Colecta Națională de Alimente, din decembrie

Banca pentru Alimente a dat start apelului de voluntari pentru cea mai mare campanie de solidaritate la nivel național. Colecta de Alimente se va desfășura în perioada 15-17 decembrie 2023, în câteva sute de magazine din toată țara. În județele Cluj, Alba, Sibiu și...

Lights On revine la Cluj-Napoca

Lights On revine la Cluj-Napoca

Asociația Daisler anunță cea de-a 6-a ediție a festivalului internațional de light-art Lights On Romania, sub forma unei expoziții inedite de instalații de lumină. Evenimentul se va desfășura sub semnul colaborării dintre Asociația Daisler și Universitatea de Arte și...